Irina Cristina Țenu Pe strada umezită a inimii s-aud pași înfrunziți de taine,
Adâncuri de vină dintr-o lume străină ating caldarâmul,
Miroase a viață cuprinsă de o singurătate nedefinită,
E un timp albastru îndrăgostit de o liniște albă.
În privirea de cleștar a efemerității dansează o secundă,
Cu un cuvânt bătrân, ce n-a stat vreodată la tribuna buzelor,
Clipa târzie se agită de pe margini, bătând din palmele roase de așteptare,
Îi este frig și sete, și dor, și foame de acea iubire ce naște ploi reminescente.
Pe strada umezită a inimii
Plouă cu umbre ale unei iubiri ucise de cuvinte,
Plouă sublim, stropi mari dau iubirii un ultim onor.
