Alter ego

Privesc pe fereastra unui suflet ce cred că-mi e străin,
Văd umbre surâzânde de cer îndrăgostit,
Văd un soare ce luptă cu norii șoaptelor mute,
Dau s-o deschid, dar este blocată de cuvinte fără glas.
Să plec aș vrea, dar ceva mă oprește,
E un chip învăluit de tăcere, cu un rucsac
De temeri în priviri, ce escaladează muntele inimii.
Răsuflă din greu, căci drumul deloc nu-i ușor,
Îl privesc, însingurarea trezește în mine spiritul aparent absent
Ce recunoaște de îndată chipul de dincolo de fereastră.
Ironic la mine zâmbește și-mi spune răspicat:
Uită-te bine la chipul condamnat la tăcere,
Ești tu!
Ironic râd și-i zic:
Nu sunt eu, mă cunosc!
Știu ce sunt, știu ce pot, știu ce vreau
Crezi că știi…
Dar nu știi că ești doar o trestie ce cugetă
Dar nu poate…sau nu vrea
Să se recunoască pe sine
În seamănul său
Ești doar un alter ego ce așteaptă să-și spună discursul.