Iubesc
Iubesc clipa aceea nebunăDin timpul acela bezmetic,Iubesc a sa amintire bătrânăCe nu vrea să fugă, să moară,Să dispară de tot. Ea vreaSă fie doar ea. Ea, acea ploaie nebunăCe cade prin mine, în ropote,Să asculte cu dor glasul tăuDin sufletul meu. Iubesc ploaia ce picură frânturi de vise,O privesc de la geam, e toată o furie,E lacrima cerului ce ne plânge destinulCe și-a ferit cumva privirea de noi. Iubesc visele acelea rătăcite prin mineȘi promisiunile acelea ce-au fost,Iubesc clipa aceasta nebună ce vineȘi mă face să simt ce cândva am trăit,Și mă face să mă-ntreb: Cu ce rost? Iubesc clipa aceea nebunăȘi ploaia cu ale sale frânturi de vise,Și visele…
Plouă
Plouă. Lăcrimează cerul, mângâie pământul însetat de ea. E atâta liniște în zgomotul stropilor încât pot să ascult glasul ploii, de fapt, năduful vieții de dincolo de ea. Tună. Norii se luptă în ring pentru un loc în fața soarelui. I-au răpit zâmbetul. Sunt extrem de mândri că au cucerit zarea și-au pictat-o în gri cenușiu. Pământul face baie de aburi, deschizându-și larg brațele în fața ploii. Eu îmi deschid sufletul în fața foii, la adăpostul gândurilor ce dau năvală. Nu comentez, le ascult. Cum aș putea oare să mă împotrivesc? Sunt ale vieții pe care o inspir și o expir. Trebuie să mă bucur, alții nu mai au cum…au…
Efemer strop de ploaie
Țigara moare, moare încet, Gânduri veghează trecerea sa, Veșnicia e-aproape, vine încet, S-a scurs timpul din clepsidra sa. În tăcerea încremenită în brațele nopții, O lumină blândă mângâie în liniște Mâna-mi ce curmă durerea țigării Și așază cuvântul, pe altar, într-o carte. Încremenită în cuvânt, inima bate. Încremenit în inimă, cuvântul spune Discursul iubirii și al mântuirii, Eu ție-ți vorbesc, vis ce nu apune. Țigara moare, moare încet, Cuvântul doare, doare pe foaie. Cartea îl inspiră, îl inspiră în scâncet, Eu ție-ți vorbesc, efemer strop de ploaie. Cuvintele de luni (liniște, gânduri, carte) s-au prins din nou în joc și au creat versuri care, poate, pot fi puse în rama…
Inimă vândută
Iubirea s-ascunde prin cuiburi de gânduri, semințele apusului mi se plimbă prin vene, neliniștea pictează-n memorie săruturi din vremea de glorie a inimii vândute. Se scurg orele prin mine, în ploaie. Celulele trupului stârnesc războaie. Mi-atacă inimă ce tace, pierdută, de soartă se simte vândută. Norii prevestesc iar furtună, se prelinge din sufletul mut o lacrimă ce naște în țipăt de toamnă, un curcubeu de iubire lăsat ca amintire într-o inimă vândută.
Parfumul dragostei dintâi
O ploaie Cade într-un abis de trăiri. Din ai săi ochi întunecați, Curg lacrimi amare, Sufletul mi-l udă, Stropi s-așază-n fugă Peste rana surdă. În mine răsar Atingeri stinse Ale un vis mort Într-o clipă de timp Rătăcit pe buzele care Așteaptă tremurând Sărutul adormit Dincolo de gândul Ce privește uimit Ploaia ce îmi Mângâie sufletul Ce-atinge clapele tăcerii, trăind Fredonând Muzica iubirii Ce străbate zarea Și cuprinde marea Primăverilor înnebunite De parfumul dragostei Dintâi.
Stropi de ploaie…
Stropi de ploaie cad pretutindeni, Cautând disperați visul cu noi doi, Și trezesc tăcerea pașilor vicleni Ai iubirii ce se ascunde de amândoi. Se-aud izvoarele cum plâng în noaptea cu lună plină, Lacrimi de jar le curg din inima ca o văpaie, Și ard privirea de felină A sufletului gol din ploaie. E foc și ger în sufletul scăldat de lacrimi, E iarnă în primăvara de gânduri cuprinsă, E-o luptă ce se dă între două inimi Care ascund o iubire nespusă.
Nu am uitat
Nu am uitat Cum soarta din întâmplare Pașii spre tine într-un vis de primăvară mi i-a purtat, Cum inima la harpă o serenadă mi-a cântat, Iar sufletul de fericire mi-a dansat. Nu am uitat Adierea caldă a vântului care ne-a învăluit iubirea mută Ce s-ascundea în sufletul trezit de iubirea surdă. Am tot strigat-o, dar nici că a putut s-audă. Nu am uitat Privirea caldă ce-mi tot spunea: Rămâi, rămâi…nu pleca… Dar soarta de mână m-a luat… Și am pășit printr-o ploaie de gânduri timide, La piept strângând amintirea ta. Nu am uitat… Nici amintirea nu a putut să uite… Și stă mereu în al meu suflet Pictând un tablou…
Lasă-mă…
Lăsă-mă, iubită viață S-ascult sunetul ploii, S-aud chemarea ei În miez de noapte, Să ne-ntâlnim Sub clar de lună, Să îi permit Pe trupul meu Să cadă în șiroaie, În suflet să-mi pătrundă Și să spele amprentele Acelor clipe în care El, Destinul, cu mine s-a jucat. Lăsă-mă, iubită viață Să-ncep un dans cu ploaia, Să simt cum într-ale sale mreje mă cuprinde Și-mi promite Că sufletul-mi pustiu Într-un izvor de liniște și pace Ea îl va transforma. Lăsă-mă, iubită viață Să merg prin ploaia rece, Să mă trezesc brusc din visare Și să-nțeleg că ale noastre drumuri Oricând pot fi despărțite, Ceea ce-nseamnă Că nu contează Decât că…
