Dans al regăsirii cu iubirea

Pleacă în călătorie visele. Mă poartă printre rânduri curcubeice, pe un tărâm necunoscut și mie. Se rup lanțurile vieții, zboară anii tinereții. Se înalță tot mai sus, se ofilesc clipele mele, mi-e atât de dor de ele.
Privesc cum răsăritul îmbrățișează asfințitul, cum tălpile cântă o simfonie a pașilor prin timpul ce le poartă în direcția chipului fără infinit.
Luna îmi mângâie ființa, sufletul-mi curge strop de lumină, gându-mi cunună de stele poartă, se simte ca o Sânziană a nopților mele.
Mi-e frigul din inimă curtat de fiori îndrăzneți ai iubirii. Uitarea se contopește cu amintirea și frigul devine foc al risipirii.
Mă poartă visul pe brațele sale, călătoresc prin timp răstignit într-o primăvară cu haine de gală.
În parfum de lăcrămioare condeiul scrie o poezie, căutând printre crengi de dorințe chipul iubirii să-l descrie.
Mă înfioară clipa regăsirii. În oglinda de chihlimbar a privirii sale sunt nimfă a trăirii supreme.
Inspir și expir aromă de amor, gust din fructul pasiunii proaspăt copt.
Sting focul ce-mi arde dorința și aștept în a mea tăcere de cleștar ca răsăritul să îmbrățișeze asfințitul.
Mă scald în izvorul lunii cu chipul ce-mi îmbrățișează visele, ascult simfonia pașilor cântată de tălpile tremurânde și simt cum mi se înfioară ființa în dansul regăsirii cu iubirea.