• Sens Unic
    Poezii

    Sens unic

    Speranța e o clepsidră obosită De întoarcerea continuă a gândului nesfârșit Neplecat în fața timpului călău de secunde Pacea din suflet nu-și găsește calea Pierdută în tumultul bătăilor de inimă Se simte sufocată de neliniștea vieții Pașii amețiți de vremurile incerte Greșesc drumul și rătăcesc… Prin toamna sosită nechemată Și frigul amintirilor grele Inima? Inima bate la ușa rațiunii Ce-i arată mereu aceeași cale Cea cu sens unic

  • Să Știi
    Poezii

    Să știi

    Mi-am dat cuvântul vântului pustiu, Să-l descompună, literă cu literă. Te iubesc e doar o umbră, acum știu. Un dor ascuns în sufletu-mi peșteră. Din trup de gând am făurit o carte, Am răsădit comori ce nu au moarte, Anotimpuri ce știu cum să o poarte Pe umerii neînvinși de crivățul sorții. Mi-am scris iubirea pe inima toamnei, Pe moartea ce-i sărută buzele ruginii. Uitarea șterge acum lacrimile vinei Și îi alină durerea în tăcere…să știi.

  • Scriu
    Poezii

    Am să îți scriu

    Am să îți scriu în adânc de suflet Numele c-o lacrimă de ploaie, Să șteargă câte-o literă din cuvânt, Ca să rămână-n mine, din tine, Doar un simplu gând. Și am să fur și acel gând, Și am să-l ascund în inima arzândă, Să se prefacă deodată în cenușă, Să-l pot arunca în golul vieții, Să piară visând la iubire. Am să îți scriu în versul meu, Acolo, printre rânduri incolore, Și n-ai să vezi iubirea lăcrimând Pe trupul gândului arzând. Irina Cristina Țenu- Pagină de autor

  • Doar
    Poezii

    Doar

    Doar chipul tău se-arată în depărtarea ștearsă, Doar inima mea ți-așterne privirea pe hârtie, Iubire, știi că-mi ești cuvânt ce nu se șterge, Umbră ce îi e teamă să n-o ucid uitând? M-aș înveli cu luna Și-aș adormi închipuindu-mi Că-mi cânți noaptea-n surdină, Că te aud cum murmuri fericirea Fredonându-mi numele întruna. Privesc seninul veșnic mut, Cel ce nu rostește niciodată cuvinte, Doar chipul tău mi-arată în depărtarea ștearsă Să-i pot așterne privirea visătoare pe hârtie. Tu-mi spui cumva fără să știi, În visul de pe strada nopții, Că doar timpul s-a schimbat, Că restul e la fel Precum doar inimile știu.

  • Acum
    Poezii

    Acum

    Acum, când iarna umblă pe drumurile mele Și-mi șterge de pe inimă, încet, câte un dor, Îmi simt sufletul zvâcnind în versurile mele Ca valurile la prima întâlnire cu țărmul lor. Acum, când anotimpurile nu mai sunt ce-au fost, Când iubirile de altădată se pierd de timpul lor, Pictez pe-o foaie albă de hârtie al meu rost Și simt cum pot, oricând, să dau sens orelor. Acum, când arde-n mine un foc mocnit, Mă furișez în poezia ce îmi este casă Și îmi ascund în ea cuvântul izbucnit Din inima ce și-a dorit să fie înțeleasă. Și dor cuvintele ce iau ființă în poezie, Le-așez, timid, sperând la viață lungă,…

  • Strada Umezită A Inimii
    Poezii

    Strada umezită a inimii

    Pe strada umezită a inimii s-aud pași înfrunziți de taine, Adâncuri de vină dintr-o lume străină ating caldarâmul, Miroase a viață cuprinsă de o singurătate nedefinită, E un timp albastru îndrăgostit de o liniște albă. În privirea de cleștar a efemerității dansează o secundă, Cu un cuvânt bătrân, ce n-a stat vreodată la tribuna buzelor, Clipa târzie se agită de pe margini, bătând din palmele roase de așteptare, Îi este frig și sete, și dor, și foame de acea iubire ce naște ploi reminescente. Pe strada umezită a inimii Plouă cu umbre ale unei iubiri ucise de cuvinte, Plouă sublim, stropi mari dau iubirii un ultim onor.

  • Poezii

    Inefabil dor

    Inefabil dor Curge călător Devenind izvor De lacrimă sfântă În privirea inalienabilei iubiri Dintr-un suflet imuabil Ce luptă-n zadar cu-un apus malefic Al pasiunii strânse într-un buchet De reminescențe ale unei mări de trăiri Secate de arșița clipei Care aparent a murit În brațele inimii tale, Himeră a inimii mele Ce trăiește într-o Asiduă frământare Plămâdită în covata timpului necruțător Cu dragostea din noi. Inefabil dor, Rază de lumină În întunericul nimicului Ce adăpostește iubirea dintre noi Care își scrie testamentul Cu lacrima fiecărei ploi.

  • Poezii

    Inimă vândută

    Iubirea s-ascunde prin cuiburi de gânduri, semințele apusului mi se plimbă prin vene, neliniștea pictează-n memorie săruturi din vremea de glorie a inimii vândute. Se scurg orele prin mine, în ploaie. Celulele trupului stârnesc războaie. Mi-atacă inimă ce tace, pierdută, de soartă se simte vândută. Norii prevestesc iar furtună, se prelinge din sufletul mut o lacrimă ce naște în țipăt de toamnă, un curcubeu de iubire lăsat ca amintire într-o inimă vândută.

  • Poezii

    Testamentul trăirii

    Deschid cartea sufletului s-ating începutul infinitului, să simt cum visul din mine  aleargă spre cuvinte de care mi-e dor. Simt parfumul iubirii. Timid, se ascunde, prin ploi de slove de foc. Mă cuprinde, gingaș atinge corzile viorii din inima care s-a retras în tăcere. Dincolo de cortină așteaptă un semn să intre în scenă, să-și spună cuvântul, să se audă cântul, să se aprindă-ncet steaua fără glas de pe cerul în impas, iubirea și-a luat bun rămas. Cuvintele-n zbor fug de soarta lor, visul răvășit, în singurătate prăbușit, strigă de durere copleșit: Nu poți pleca către iubiri lipsite de mine! Închid cartea sufletului, deschid cartea sorții, citesc printre clipe-n visare…

  • Poezii

    O răsuflare e de ajuns

    Soarele a îngenuncheat în fața buzelor Ce râvnesc la un sărut arzător. Le atinge blând, surâzând. Vântul adie, el știe. O răsuflare e de ajuns, Iubirea să se nască. Ziua apune, noaptea spune Al sufletului dor ce nu trece ușor. Din lacrimă de stea se naște dragostea. O răsuflare e de ajuns, Luna să mângâie speranța vie. Răsare iarăși gândul. Ale inimii răzvrătiri îngheață. Pasul timid atinge pământul, Merge pierdut, glasu-i mut. Norii sfidează natura moartă Dar… O răsuflare e de ajuns, Ea să învie. Inima bate, în suflet se zbate O iubire eternă. Ea n-are glas, Dar îi place să stea la taifas, Să îmi spună în felul ei…