Testamentul trăirii

Deschid cartea sufletului
s-ating începutul infinitului,
să simt cum visul din mine 
aleargă spre cuvinte de care mi-e dor.
Simt parfumul iubirii.
Timid, se ascunde,
prin ploi de slove de foc.
Mă cuprinde, gingaș atinge
corzile viorii din inima care
s-a retras în tăcere.
Dincolo de cortină
așteaptă un semn
să intre în scenă,
să-și spună cuvântul,
să se audă cântul,
să se aprindă-ncet
steaua fără glas
de pe cerul în impas,
iubirea și-a luat bun rămas.
Cuvintele-n zbor fug de soarta lor,
visul răvășit, în singurătate prăbușit,
strigă de durere copleșit:
Nu poți pleca către iubiri lipsite de mine!
Închid cartea sufletului,
deschid cartea sorții,
citesc printre clipe-n visare
testamentul trăirii.

S-ar putea să-ți placă și

16 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Irina Cristina

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura