Deschid cartea sufletului s-ating începutul infinitului, să simt cum visul din mine  aleargă spre cuvinte de care mi-e dor. Simt parfumul iubirii. Timid, se ascunde, prin ploi de slove de foc. Mă cuprinde, gingaș atinge corzile viorii din inima care s-a retras în tăcere. Dincolo de cortină așteaptă un semn să intre în scenă, să-și spună cuvântul, să se audă cântul, să se aprindă-ncet steaua fără glas de pe cerul în impas, iubirea și-a luat bun rămas. Cuvintele-n zbor fug de soarta lor, visul răvășit, în singurătate prăbușit, strigă de durere copleșit: Nu poți pleca către iubiri lipsite de mine! Închid cartea sufletului, deschid cartea sorții, citesc printre clipe-n visare…