În suflet goi
În suflet goi pășim prin ploi,Pictam cuvinte din frunze moi,Un zâmbet trist ne e azi trăireaCare a uitat subit unde-i iubirea. Și ziua-ntreagă se scutură ființaDe doruri, de regrete, de tristeți,Companion ne e, uneori, căințaCe ne întreabă, azi mai puteți? Se-aude în depărtare plânsul ceruluiȘoapta timidă și înceată a viitorului,În suflet goi pășim prin ploi,Pictăm cuvinte din frunze moi.
Doar TU
În privirea lui ieri ai fost iarăși doar Tu,Chip ascuns de trecut într-un paspartu.Astăzi sunt iarăși Eu, aceeași iubire,Aceeași trăire care arde-n privire. Din sufletul ploii ce-mi mângâie pașii,Cad fiori de dor, așteptând să îi vezi,Sau mai bine nu, inimă ce-mi eștiParadis în vers, destin neîmplinit. Și astăzi va muri,Și mâine se va naște,Și-n mine vei trăi,Tu lacrimă caldă de pe obrazul rece,Tu cuvântul meu de foc,Tu chip ce renaști din propria-ți cenușăCând noaptea îmi sărută ziua, tremurând.
Suflet renăscut din adânc
Am să fur primăverii destinul și-am să-l ascund în pașii pe pământ trecători… să alerge iar și iar pe câmpul verde-al vieții, să simt a sa iubire dulce, să mușc din ea cu poftă, să o trăiesc cu sufletul mereu renăscut din adânc. ……………….. Reborn soul from the deep I will steal to the spring the destiny and I’ll hide it in the footsteps bystanders on earth … to run again and again on the green field of life, to feel his sweet love, to bite into it with lust, to live it with the soul always reborn from the deep.
Acum
Acum, când iarna umblă pe drumurile mele Și-mi șterge de pe inimă, încet, câte un dor, Îmi simt sufletul zvâcnind în versurile mele Ca valurile la prima întâlnire cu țărmul lor. Acum, când anotimpurile nu mai sunt ce-au fost, Când iubirile de altădată se pierd de timpul lor, Pictez pe-o foaie albă de hârtie al meu rost Și simt cum pot, oricând, să dau sens orelor. Acum, când arde-n mine un foc mocnit, Mă furișez în poezia ce îmi este casă Și îmi ascund în ea cuvântul izbucnit Din inima ce și-a dorit să fie înțeleasă. Și dor cuvintele ce iau ființă în poezie, Le-așez, timid, sperând la viață lungă,…
Chinul tainelor
Simt că mă sufoc în compartiment. E foarte cald. Aș deschide geamul, dar nu îndrăznesc. Nu vreau să-i deranjez pe ceilalți. Pun cartea pe genunchi și închid ochii. Mi-ar prinde bine un pui de somn. În plus, timpul ar trece mai repede așa. Încerc să adorm, dar îmi este imposibil. În ultimii ani am început să am mari probleme cu somnul. Nu mai dorm așa cum dormeam odată. Dacă e zgomot nu adorm sub nicio formă. Iar zgomot este din plin. Celor ieșiți pe culoar nu le mai tace gura. Unii comentează încontinuu despre situația dificilă din România, de lipsa locurile de muncă, de salariile mici… Alții, pentru a se…
Nu pleca
Nu pleca din zbuciumul inimii, Mai stai pe penița mea ninsă, În gradina versului meu, Să mă mai îmbăt cu parfumul Literelor ce iau chipul tău. Nu pleca din freamătul sufletului Când fiecare suspin se preface într-o Literă diafană Și sărută foaia eternității Cu buzele sale calde și moi, Dând poeziei viață. Nu pleca alunecând din brațele visului cărunt Care își poartă povara iubirii, Abia respirând prin noaptea ce-și dezvăluie dorul În lacrima ce se preface în izvor de cuvinte. Nu pleca abandonând cuvântul, Nu încercăna secunda ce te caută În privirea timpului fără stare, Care scrie poeme nemuritoare. Nu pleca, mai stai în privirea mea, Mai dă strălucire ochilor…
Scriind
Scriind deschid fereastra sufletului, Respir parfurmul iubirii de-altădată, Privesc în ochi umbrele trecutului Și zăresc lacrima clipei de niciodată. Scriind răsfir petale de gânduri în dansul vieții, Sunt eu. Sunt vis ce te recompune din clipe. Ascult sunetul ploii ce-acoperă plânsul tristeții, Mă îmbăt cu mireasma noastră, te simt aproape. Scriind devin elixirul clipelor moarte, Prin cuvânt respiră în mine râzând, Și jură prin anotimpuri să-mi poarte Iubirea ce nu vrea vreodată s-o vând.
Când sufletul lăcrimează în vers
Când sufletul lăcrimează în vers Cuvintele îi șterg lacrimile Cu a lor batistă brodată Cu fir de înțelesuri Ascunse în pulsațiile Unei inimi ce respiră În singurătatea obosită De-atâtea căutări galopante Prin vântul ce dezmiardă Penelul ispitit să Rescrie iubirea ce Fuge din mine În eternitatea poeziei.
Alter ego
Privesc pe fereastra unui suflet ce cred că-mi e străin, Văd umbre surâzânde de cer îndrăgostit, Văd un soare ce luptă cu norii șoaptelor mute, Dau s-o deschid, dar este blocată de cuvinte fără glas. Să plec aș vrea, dar ceva mă oprește, E un chip învăluit de tăcere, cu un rucsac De temeri în priviri, ce escaladează muntele inimii. Răsuflă din greu, căci drumul deloc nu-i ușor, Îl privesc, însingurarea trezește în mine spiritul aparent absent Ce recunoaște de îndată chipul de dincolo de fereastră. Ironic la mine zâmbește și-mi spune răspicat: Uită-te bine la chipul condamnat la tăcere, Ești tu! Ironic râd și-i zic: Nu sunt eu, mă…
Neuitare absurdă
M-a cuprins neuitarea, O umbră a sinelui cutreieră Pădurea dezfrunzită de gânduri Și caută pe cerul înfășurat în jurul copacilor Timpul trecut de prima tinerețe. Totul e tăcere și tăcerea-i străpunsă de totul apatic, Ramuri însetate de dulcele gust alt vieții Se agață de mine purtându-mă prin tenebrele Unei tăceri de lut pictate în albastru. Minutul de aur îmi zugrăvește iluzia în necunoscutul agonic Iar tu, tu fluture cu aripi invizibile Zbori din mine cu o nepăsare nefirească Lepădadu-te de iubirea stinsă în amurgul unui vis de cristal. Și mă lași să te caut prin păduri aflate într-un zbucium de incertitudini, Și mă faci să m-afund într-o neuitare absurdă, Și…
