Acum

Acum, când iarna umblă pe drumurile mele

Și-mi șterge de pe inimă, încet, câte un dor,

Îmi simt sufletul zvâcnind în versurile mele

Ca valurile la prima întâlnire cu țărmul lor.

Acum, când anotimpurile nu mai sunt ce-au fost,

Când iubirile de altădată se pierd de timpul lor,

Pictez pe-o foaie albă de hârtie al meu rost

Și simt cum pot, oricând, să dau sens orelor.

Acum, când arde-n mine un foc mocnit,

Mă furișez în poezia ce îmi este casă

Și îmi ascund în ea cuvântul izbucnit

Din inima ce și-a dorit să fie înțeleasă.

Și dor cuvintele ce iau ființă în poezie,

Le-așez, timid, sperând la viață lungă,

E timpul lor, chiar de-i vremea târzie,

Le simt trăind, le-aud glasul cum strigă.

Pictez cuvinte pe care tot mai mult le-ador,

De mână merg cu viața, călcându-i urmele,

Acum, când iarna umblă pe drumurile mele

Și-mi șterge de pe inimă, încet, câte un dor.