S-a scuturat copacul de speranță,
S-a îmbrăcat în flori de gheață,
Eu le-am cules cu aroganță,
Din ele mi-am făcut o cunună măreață.

S-a scuturat iubirea printre pașii rătăciți
Pe drumul uitării dintr-un timp prescris,
O caută inima cu ochii ațintiți
Pe fereastra dorului mereu scris.

S-a scuturat și gândul de amintiri trezite
De viscolul de vise din paradisul pierdut,
Și a luat calea lacrimilor stârnite
De suspinul tăcut.

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Irina-Cristina.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura