Irina Cristina Țenu 
Banca e pustie, timpu-i ruginiu,
Visul încă viu, scrie un poem,
Cu cerneală neagră, pe-o
Frunză, lipsită de vlagă.
Banca e pustie, toamna-i melodie,
S-aude în surdină glasul frunzelor,
Către cer înalță sfântă rugăciune,
Timpul să oprească, viață să le dea.
Banca e pustie, mi-e inima vers,
Strâng cuvântu-n brațe,
Să găsesc iubirea, în privirea toamnei.
Banca e pustie, doar în aparență,
Fantoma iubirii, vis de altădată,
Își scrie pe ea povestea minunată.
