M-am trezit într-un timp din răstimp,
printre gânduri și șoapte răzlețe
călătorind printr-un veșnic anotimp
de fiori reci ce mă străbat cu gentilețe.
Bate ceasul ora despărțirii
iar eu pictez în inimă iubirea,
sorbind din ceaiul ce îmi încălzește simțirea.
Timpul trece în ritmul tăcerii,
bate vântul fulgii rostirii,
îi văd ca prin vis cum mângâie oglinda
sufletului care așteaptă cu nerăbdare colinda.
O ascult…schițând o neclară făptură,
nu-i nicio grabă, căci timpul vieții în aparență așteaptă
să finalizez în tihnă tabloul
de cuvinte așezate în rama
ce îmi iubește trăirea efemeră
printre ființe ce-și ascund șiret privirea.

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Irina Cristina

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura