• Poezii

    Timp în răstimp

    M-am trezit într-un timp din răstimp, printre gânduri și șoapte răzlețe călătorind printr-un veșnic anotimp de fiori reci ce mă străbat cu gentilețe. Bate ceasul ora despărțirii iar eu pictez în inimă iubirea, sorbind din ceaiul ce îmi încălzește simțirea. Timpul trece în ritmul tăcerii, bate vântul fulgii rostirii, îi văd ca prin vis cum mângâie oglinda sufletului care așteaptă cu nerăbdare colinda. O ascult…schițând o neclară făptură, nu-i nicio grabă, căci timpul vieții în aparență așteaptă să finalizez în tihnă tabloul de cuvinte așezate în rama ce îmi iubește trăirea efemeră printre ființe ce-și ascund șiret privirea.