-Bună, Viață!
-Bună, Irina. A trecut ceva vreme de când nu ne-am mai auzit. Cum de îmi scrii?
-De ce mă întrebi dacă știi? Știi prea bine că vreau să vorbim despre Oana, Omul ce s-a regăsit prin Iubire, Iubirea de Viață.
– Lingușitoare mai ești. Ce, ești cumva invidioasă că Oana s-a regăsit în iubirea pentru mine?
-Deloc. Mi-a plăcut să o descopăr pe Oana așa, prin cuvinte așezate, cu iubire și măiestrie, pe hârtie.
-Nu-i așa că Oana scrie duios despre vise, dorințe, durere și fericire?
– Oooo, daaa. Cartea Oanei este un curcubeu numit Iubire, unul foarte special. Curcubeul Oanei nu este alcătuit din culori, ci din povești. Nu 7 la număr, ci 8. 8 povești speciale despre tine, Viață, despre suișurile și coborâșurile la care ne supui, despre oameni simpli care merg pe calea pe care destinul le-o indică.
-Oooo, interesantă abordare. Nu mă așteptăm. Cum nu ai zis nimic de-atâta vreme, credeam că a fost doar o carte citită și atât.
– Greșit. Mă surprinzi cu această afirmație. Flăcări Gemene nu e doar o carte pe care o citești și atât, e un curcubeu de stări și emoții, ce te face să trăiești fiecare poveste la intensitate maximă. Cartea Oanei e o filosofie a sufletului și a vieții, ce-și pune amprenta, pentru totdeauna, pe inima cititorului. De-ndată ce pătrunzi în lumea fermecătoare a iubirii atât de frumos creionată de Oana, îi simți parfumul din Cearta programată și îți dorești mai mult. Și așa descoperi cum niște Coincidențe pot schimba destinul oamenilor în timp ce iubirea îi îmbie cu parfumul lor. Și că speranța și încrederea au iz tot de Iubire după Decizii pe șine. Și că tu, Viață, vrând nevrând, determine oamenii să plece În căutarea identității pentru a simți parfumul iubirii sub o altă formă. E…
– Ce?
-E minunat să descoperi cum un accesoriu simplu dar plin de culoare precum Pălăria, îți poate insufla încredere, schimbându-te pentru totdeauna. Cum în Povestea ochilor albaștri parfumul iubirii are note dulci de bucurie ce se îmbină delicat cu note amărui de tristețe. Cum în Șapte ani în 170 de minute poți să treci de la agonie la extaz în 10.200 de secunde. Cum…
-De ce te-ai oprit? Acum urmează cireașa de pe tort. Și știu că tare îți place.
-Știi de ce. Îmi este greu să vorbesc. Flăcări Gemene, ultima poveste, e cu totul specială. E povestea sufletelor regăsite după atâtea căutări printre atâtea locuri, printre atâția oameni, printre atâtea priviri. Flăcări Gemene e o lecție de viață: Ascultă bine sufletul celui de lângă tine, pe care viața ți l-a scos în cale pur în întâmplător. Flăcări Gemene e sensibilitatea în starea cea mai pură, ce bate la ușa sufletului tău cerând gâzduire și, poate, o batistă pentru acea lacrimă apărută într-un colț de ochi.
– Wow! Nu crezi că toate poveștile Oanei sunt lecții de viață?
– Ba da, dar Flăcările sunt speciale. Dacă nu mă crezi, îți recomand să citești din nou cartea. De fapt, recomand tuturor celor care încă nu au descoperit-o pe Oana și pe-ale ei Flăcări Gemene, să citească cartea. Și tuturor celor cărora le e dor de iubire, de încredere, de curaj, de forța necesară de a merge mai departe. Iubirea e apa rece ce ne potolește setea, e pâinea caldă ce ne potolește foamea. Și Oana știe, și scrie, așezându-ți cu bucurie sufletul, în cuvinte, pe hârtie.