Ghiocel și Ghiocela

Din gură în gură, povestea s-a răspândit. Așa au aflat toți, de la serviciu, ce a făcut Georgeta. Colegii o priveau suspicioși. Fetele se strângeau în grupuri și comentau, și înfloreau. Deh, ca fetele. Doar că ea nu băga în seamă pe nimeni. Nu avea de ce, gândea ea. Era viața ei, erau banii ei, putea face ce voia cu aceștia. Ghinionul său era că trăia într-un oraș mic, în care aproape toți se cunosc și se discută. Nu puteai face un pas, căci imediat afla lumea ce ai făcut, cu cine te-ai întâlnit și unde te-ai dus.

Ura lucrul acesta și prejudecățile celor din jur, dar nu avea ce face. Avea un serviciu bun, nu avea de gând să renunțe la el și să se mute în alt oraș din cauza oamenilor. În plus, nu făcuse nimic. Ajutase un om care era avea nevoie de ajutor, de aceea nu înțelegea de ce fetele trebuiau să înflorească atât și să își imagineze tot felul de lucruri. Ajutase un talent, ea avea capacitatea de a observa în oameni ceea ce ei nu reușeau să vadă în adâncul sufletului lor.

Ea văzuse în Sebastian un diamant neșlefuit și decise că merită să fie șlefuit, așa că îi plătise cursurile la o școală de desen și pictură. Acest băiat merita să ajungă acolo unde ea nu avuse șansa. Și, dacă părinții săi îl respinsese din simplul fapt că avea o altă orientare senxuală, ea nu o va face. Îl va ajuta așa cum și-ar fi fi dorit să o fi ajutat și pea oamenii.

 Mariana, colega sa de birou, căreia îi plăcea să adune informații, să le denatureze și să le răspândească, îi întrerupse gândurile:

-Ce faci Georgeta? Spune-mi, e adevărat că i-ai dat bani lui Sebastian Agavriloae pentru școala de pictură.

-Da, i-am dat, va merge la București să studieze.

-Fată, tu știi că părinții l-au dat afară din casă fiind are apucături neortodoxe?

-Nu are apucături neortodoxe, are doar o altă orientare sexuală. Mai pe exact, e homosexual, dar asta nu e treaba nimănui, e fix problema lui. Aaaa, și încă ceva. În primul rând, e OM. Ai înțeles? OM, Mariano, OM, unul plin de talent. Și dacă părinții lui nu știu ce e aia omenie, le plâng de milă, să știi. 

-Fată, ce te aprinzi așa! Că doar nu ți-i rudă.

-Nu mi-i rudă, dar e un om bătut de soartă de semeni de-ai său ce nu gândesc cum trebuie, spuse accentuând ultimele cuvinte. Și discuția e încheiată, Mariano. Dacă mai zici ceva, explodez de-a binelea.

Cum pot fi unii oameni atât de înguști la minte, nu înțelegea, dar nici nu voia să-și bată capul. Nu merita. Era mândră de ea că făcuse un bine și asta era tot ce conta.

                                                                  *** 

 Expoziția mult așteptată a lui Sebastian, trebuia să înceapă din moment în moment. Georgeta ardea de nerăbdare să vadă operele expuse. Nu se înșelase, era un adevărat talent. Profesorii săi erau siguri că viitorul său va fi unul luminos. Și ea credea la fel. Așa că, aștepta cu emoție prima sa expoziție și, bineînțeles, surpriza pe care Sebastian i-o pregătise.

Peste doar câteva minute, ușile galeriei se deschise, iar lumea pătrunse în lumea magică a tânărului pictor în afirmare. După câteva clipe de căutat cu privirea, îl văzu stând lângă un tablou în dreptul căruia scria că nu este de vânzare. Acesta înfățișa o fată și un băiețel îmbrățișați, protejați fiind de un ghiocel ce răsărise cu mult curaj din zăpada. Pictura purta numele de „Ghiocel și Ghiocela”.

-Suntem noi. Am imaginea asta în minte de când am plecat la București. Tu strângându-mă în brațe pentru a mă proteja, iar primăvara cu ai ei vestitori ce răzbesc prin zăpada, spuse Sebastian mândru. Așa am răzbit eu, datorită ție. De aici și numele tabloului. Ghiocel e protejat de Ghiocela, așa a fost, așa e mereu.

Lacrimile începuseră să curgă șiroaie pe obrajii Georgetei. Nu le putea opri, dar nici nu voia. Era prea fericită, tabloul îi făcuse inima să tremure de încântare.

-E minunat, Sebastian! De-a dreptul minunat!

-Mulțumesc! E darul meu pentru tine. Mult prea mic pentru tot ce-ai făcut pentru mine, dar e din suflet. Fără tine, nu aș fi fost omul de astăzi. Fără tine rămâneam paria unui oraș mic. Fără…

-N-am făcut nimic.

-Ai făcut. M-ai privit ca pe o FIINȚĂ UMANĂ, nu ca pe un homosexual.

-Ești OM, unul plin de talent, să nu uiți asta niciodată.

– Sunt OM, spuse Sebastian, cu ochii sper cer în semn de mulțumire pentru tot ce primise în dar.