Ne-am întâlnit când nici nu m-aşteptam.

De mână m-a luat,

Cald mi-a surâs

Şi m-a îndemnat

Împreună pe acelaşi drum să pornim.

 

Timidă, braţ la braţ

Cu ea am pornit

Pe drumul pavat cu litere,

Scriind cuvinte.

 

Scriu despre despre viaţa

Pe care destinul

În ale sale palme o ţine.

Fiindu-i profesor,

Paşii acesteia îi călăuzeşte

Pe calea pe care el crede

Că trebuie să o urmeze.

 

Scriu despre Speranţă.

Scriu despre cea

Care sufletu-mi trezeşte

Şi-l face să viseze

La ceea ce el îşi doreşte.

 

Scriu despre acel izvor al fericirii

Numit Iubire

Din care sufletul treaz

Soarbe mereu însetat.

 

 

Scriu despre ea,

Despre cea ce-n veci nu va pieri

Şi care poartă un nume sublim

Poezie.

 

Scriu despre cea

Cu care destinul

Într-o zi a vrut să mă-ntâlnesc

S-adun litere

Şi să creez cuvinte.

 

 

 

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Irina Cristina

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura