O răsuflare e de ajuns
Soarele a îngenuncheat în fața buzelor
Ce râvnesc la un sărut arzător.
Le atinge blând, surâzând.
Vântul adie, el știe.
O răsuflare e de ajuns,
Iubirea să se nască.
Ziua apune, noaptea spune
Al sufletului dor ce nu trece ușor.
Din lacrimă de stea se naște dragostea.
O răsuflare e de ajuns,
Luna să mângâie speranța vie.
Răsare iarăși gândul.
Ale inimii răzvrătiri îngheață.
Pasul timid atinge pământul,
Merge pierdut, glasu-i mut.
Norii sfidează natura moartă
Dar…
O răsuflare e de ajuns,
Ea să învie.
Inima bate, în suflet se zbate
O iubire eternă. Ea n-are glas,
Dar îi place să stea la taifas,
Să îmi spună în felul ei că…
O răsuflare e de ajuns,
Să trăiască fără vreun răspuns.
8 comentarii
M.C.Simon
Suoerba poezie! „Inima bate, în suflet se zbate O iubire eternă” …interesanta abordare…
Irina Cristina Ţenu
Multumesc frumos!
almonacalatoreste
O răsuflare e de ajuns să-ți taie respirația…
Irina Cristina Ţenu
Da… 🙂
Adriana Ivan
Ce poezie frumoasă! Îmi place foarte mult
Irina Cristina Ţenu
Multumesc frumos!
portiadecitit
Minunata poezia! Transmite extrem de multa emotie.
Irina Cristina Ţenu
Multumesc frumos!