Era o zi frumoasă de iarnă. Afara ningea cu fulgi mari de nea, care îmi dădeau o stare bine. Și fiindcă mă simțeam bine mi-au propus să scriu, să-mi las din nou gândurile să se transforme în cuvinte. Știam că era suficient să arunc o privire pe geam spre fulgii ca din povești, pentru ca inspirația să apară, iar eu să încep să scriu.

Am deschis laptop-ul, am intrat pe blogul personal și mi-am îndreptat privirea spre geam sperând ca fulgii de nea să mă inspire. Însă am observat deodată un mesaj și, curioasă în fire, am dat click pe el, pentru a afla despre ce este vorba. Mesajul primit era o invitație din partea unei firme de care nu mai auzisem până atunci. Firma se numea AnionCare. Persoana care îmi trimisese mesajul îmi propunea să organizez pe blogul meu un concurs care să aibă drept premii produse ale firmei AnionCare. Așa am aflat că această firmă comercializează absorbante din materiale naturale și biodegradabile (bumbac steril).

Am fost imediat de acord, și așa am organizat un concurs cu absorbante de bumbac cu bandă de turmalină cu emisie de anioni și infraroșii de la AnionCare. A fost primul concurs organizat pe pe blog, dar a fost și unul de succes. Au participat multe persoane de sex feminin, toate dorindu-și să câștige premiul pus în joc, care consta în absorbante naturale de cea mai bună calitate.

Datorită faptului că am organizat acest concurs pe blog, am primit și eu absorbante marca AnionCare. Am fost foarte bucuroasă, vroiam să le încerc pentru a mă convinge că ceea ce se spune despre ele este adevărat. Mă săturasem de absorbantele din comerț cu suprafață din plastic care știam că sunt înălbite cu clor. Eram conștientă că folosirea unor astfel de absorbante poate determina apariția de iritații vaginale, dar în lipsă de altceva…

lady-anion

După ce le-am primit, cu prima ocazie le-am folosit și aceea a fost ziua în care am descoperit confortul. Brusc senzația de umezeală și căldură a dispărut și odată cu această senzație și disconfortul. Acum eram protejată și mă simțeam cu adevărat confortabil. De ce? Fiindcă banda de turmalină elimină umezeala și căldura. De asemenea, împiedică multiplicarea bacteriilor și ajută la reglarea pH-ului vaginal. În plus, din dragoste pentru sănătate, aceste absorbante naturale previn apariția iritațiilor, inflamațiilor și infecțiilor de orice natură.

Din momentul în care începi să le folosești, începi să înțelegi ce înseamnă protecție maximă în timpul celei mai dificile perioade din lună. Grijile dispar, iar tu poți respira ușurată. Nu te mai gândești cu groază la zilele grele din fiecare lună. Știi că indiferent unde vei merge sau cu ce te vei îmbrăca, vei fi protejată pe deplin. Datorită acestor absorbante de bumbac marca AnionCare, disconfortul face parte din trecut, prezentul este reprezentat de confort.

Acum nu îmi mai este teamă de situațiile jenante care pot apărea în fiecare lună, fiindcă știu căprodusele superabsorbante de la AnionCare mă vor proteja de astfel de situații. Acum zâmbesc mulțumită că am descoperit confortul și am înțeles de ce se merită să folosești produsele de la AnionCare. Am înțeles că din dragoste pentru sănătate, trebuie să alegi întotdeauna produse de cea mai bună calitate.

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Irina Cristina

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura