Irina Cristina Țenu
Bună dimineaţa, suflete!
Observi?
S-a ridicat cortina de stele argintii.
Din nou pe scenă au urcat
Suflete cu inima bătând în ritm asurzitor,
Cu amintiri ce vin şi pleacă,
Cu regrete,
Cu lacrimi ce-şi doresc să se reverse,
În râuri cu ape reci, răcoritoare,
Cu priviri aţintite
Spre gânduri plecate în călătoria vieţii.
Sunt suflete ce ţie-ţi seamănă.
Ce acum râd,
Acum plâng,
Acum tac,
Simţinând cum le cuprinde,
Dorul vieţii ce se îndreaptă
Spre valea suspinelor.
Sunt suflete ce joacă
Într-o aşa zisă tragi-comedie,
Schimbându-şi starea,
Schimbându-şi sentimentele,
În timp ce îţi oferă ţie,
Ce te crezi un simplu spectator,
Şansa să regăseşti în ele,
Atât de multe părţi din tine,
Şi să-ţi dai seama că,
Şi tu faci parte din piesa
Pe care în fiecare zi tu o priveşti
De la fereastra sufletului tău.
Ce spui, nu am dreptate?
Când ţi se pune o astfel de-ntrebare,
Brusc te trezeşti, şi către lume atent priveşti,
Sperând că spectacolul la care tu cu sufletul
Până acum te-ai uitat,
E doar o tragi-comedie dintr-un vis.
Vezi însă sentimente alergând,
Suflete încercând să le prindă,
Cu ele să se joace,
Clipe pline de regrete,
Fiindcă timpul le ia,
Înainte ca sufletele de ele să se bucure.
Vezi vorbe aruncate-n van,
Vezi un spectacol dezamăgitor.
Şi vrei să fugi,
Să vezi cu totul altceva.
O piesă în care actori principali
Nu sunt nici regretele,
Nici sentimentele
Pe post de jocuri folosite,
Nici tăcerile,
Nici lacrimile,
Nici dorurile.
Din urmă însă te ajunge viaţa
Râzând fără-ncetare.
Hei tu, suflete,
Îţi poruncesc să te opreşti,
Şi să-mi răspunzi la o-ntrebare:
Tu crezi că eu sunt doar o comedie?
Când viaţa îţi pune o astfel de întrebare,
Nu poţi decât să te opreşti,
Şi să priveşti sau, chiar să joci
În piesa de teatru
Din care pe parcurs înveţi
Ce-nseamnă să fii Om.
