Irina Cristina Țenu 
Fereastra sorții e tot deschisă,
Iar eu privesc în continuare cum
Timpul îmi decorează secundele
Cu gingașe flori de nea
A căror viață se stinge,
De cad în palma mea.
Ce simplă este moartea,
Ce scurtă este viață,
Ce repede dispar secundele
Din decorul zilei ce-o simt
În răsuflarea caldă a sufletului
Ce-și spune cuvântul
De la tribuna prezentului
Ce s-ascunde de timp,
Nu vrea să devină trecut.
Cu ochii înlăcrimați mă roagă cu ardoare
Să iau condeiul în mână,
Să-l țin în viață, întru eternitate.
Și trag de timpul ce-mi fură câte o secundă
Și ucide-ncet în mine prezentul
Ce se ofilește ca frunza-n prag de toamnă.
Și nu mă las, căci știu, cuvântul e salvarea,
Cuvântul de-a pururi va trăi în poezia pe care
O voi scrie iubind a zilei veșnicie.
„Cu ochii înlăcrimați mă roagă cu ardoare
Să iau condeiul în mână,
Să-l țin în viață, întru eternitate.”
Superb! Si, totodata un indemn bun. Chiar asa sa faci, Irina-Cristina! Sa tii condeiul in mana… intru eternitate.
Multumesc, Mirela! Nu-l mai pot lăsa. Fără el viața n-are sens. 🙂
Versurile tale îmi înseninează ziua. Mulțumesc mult.
Ce mă bucur! Mi-ai facut ziua mai frumoasa. Multumesc!
Cat de frumos, scrii! Sa o faci mereu!
Multumesc frumos! Asa voi face, nu se poate altfel. 🙂
Imi place „Fereastra sorții e deschisă” si „Cuvântul va trăi în poezia pe care o voi scrie iubind a zilei veșnicie”. Felicitari!
Multumesc!
Ce mă bucur când dau peste versurile tale! . Ești foarte talentată.
Multumesc! Si pe mine ma bucura aprecierile tale!
Scrii frumos! Bravo!
Multumesc!
Poezia reprezintă și pentru mine, cel mai pur mod de exprimare. De mică, m-am deprins cu arta de a scrie…
Superb! Felicitări!!!
Multumesc frumos!
Foarte frumos, felicitari! :*
Multumesc frumos!
Chiar esti talentata! Te-ai gandit sa le aduni intr-o carte?
Multumesc frumos! Am un volum publicat si mai multe antologii. Sper ca anul aceasta sa reusesc sa-mi public al doilea volum.
[…] Captiv printre cuvinte Timpul răzvrătit ține De mână clipe enigmatice Sunt doi acrobați pe o sârmă Uniți de aceeași pasiune Fac echilibristică prin viață Aruncându-mă în vâltoarea Neprevăzutului ce-mi zâmbește Ironic de printre neînțelesuri Zâmbesc dezlegând pași Încurcați pe poteci Virgine Sunt reci, dar pline de nevoi Vor în lumină să le scald Să le fie și lor cald Să nu moară-ntuneric, Cu timpul survolând deasupra lor Iau un gând Îl prefac în cuvânt Fac mănunchi de cuvinte Din gânduri sfinte Răpesc timpul îl întemnițez în el Și atunci observ Niște lacrimi Mângâindu-mi pașii Ce aleargă liberi pe poteci Scăldate în soare Zâmbesc și înțeleg A trecut norul și i-au rămas lacrimile în suflet Gingaș le ating cu condeiul meu Și văd cum ele-nfloresc Într-un vers, devenind Un punct de lumină în Univers. […]