Cuvinte

Totuși nu-mi spune cuvinte

Și totuși nu-mi spune cuvinte,
Fii gând zămislit dintr-o secundă de iubire,
Atinge-mi sufletul cu palmele-ți pline de trăire,
Prefă-te în aer, să te respir visând la nemurire.
Sunt om, sunt creat din cuvinte,
Le aleg, le aștern, îmi spun dorul,
Le iubesc, îmi sunt sfinte comori,
Și totuși nu-mi spune cuvinte.
Nu-i timpul pregătit să le-asculte,
Nici ochii dispuși să le citească pe buze,
Nici inima deschisă pentru ele…deci…
Totuși nu-mi spune cuvinte.
Ce zici, ne-am putea citi sentimentele
În zâmbetul senin al infinitului
Ce ne cunoaște paradisul pierdut?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *