-
Anotimpuri din viață
Anotimpuri din viațăSe ascund într-o șoaptă,Se duc într-o clipă,Trași în viteză de cuvinte fără stare,Trec zilele întruna,Migrează secundele,De la răsărit la apus,Le trăim de-a valma,Niciodată de-ajuns.
-
În suflet goi
În suflet goi pășim prin ploi,Pictam cuvinte din frunze moi,Un zâmbet trist ne e azi trăireaCare a uitat subit unde-i iubirea. Și ziua-ntreagă se scutură ființaDe doruri, de regrete, de tristeți,Companion ne e, uneori, căințaCe ne întreabă, azi mai puteți? Se-aude în depărtare plânsul ceruluiȘoapta timidă și înceată a viitorului,În suflet goi pășim prin ploi,Pictăm cuvinte din frunze moi.
-
Doar
Doar chipul tău se-arată în depărtarea ștearsă, Doar inima mea ți-așterne privirea pe hârtie, Iubire, știi că-mi ești cuvânt ce nu se șterge, Umbră ce îi e teamă să n-o ucid uitând? M-aș înveli cu luna Și-aș adormi închipuindu-mi Că-mi cânți noaptea-n surdină, Că te aud cum murmuri fericirea Fredonându-mi numele întruna. Privesc seninul veșnic mut, Cel ce nu rostește niciodată cuvinte, Doar chipul tău mi-arată în depărtarea ștearsă Să-i pot așterne privirea visătoare pe hârtie. Tu-mi spui cumva fără să știi, În visul de pe strada nopții, Că doar timpul s-a schimbat, Că restul e la fel Precum doar inimile știu.
-
Totuși nu-mi spune cuvinte
Și totuși nu-mi spune cuvinte, Fii gând zămislit dintr-o secundă de iubire, Atinge-mi sufletul cu palmele-ți pline de trăire, Prefă-te în aer, să te respir visând la nemurire. Sunt om, sunt creat din cuvinte, Le aleg, le aștern, îmi spun dorul, Le iubesc, îmi sunt sfinte comori, Și totuși nu-mi spune cuvinte. Nu-i timpul pregătit să le-asculte, Nici ochii dispuși să le citească pe buze, Nici inima deschisă pentru ele…deci… Totuși nu-mi spune cuvinte. Ce zici, ne-am putea citi sentimentele În zâmbetul senin al infinitului Ce ne cunoaște paradisul pierdut?
-
Nu va mai fi
Nu va mai fi nimic din ceea ce a fost odată, Tăcerea ne îmbrățișează acum sufletul mut, Și amintirea lui ieri plânge pe umărul lui azi Chipul de altădată ce-mi picta surâsul pe obraz. Nu va mai fi parfum de primăvară, Nici poate-o lacrimă caldă de vară, Va fi uitare înfășurată în visare, Va fi doar o iubire fără adăpost. Nu trece nimeni pe strada părăsită de cuvinte, Doar niște pași de ieri ce nu se mai cunosc. Nu va mai fi nimic din ceea ce a fost odată, Tăcerea ne îmbrățișează acum sufletul mut.
-
Delirul cuvintelor de mătase
Plouă. Mi-e gândul desculț. Cu un rucsac de vise în spate, aleargă pe alei necunoscute, printre copaci bătrâni ce multe au văzut, dar nu pot spune. Stropi mari îmi ating pașii, chipul de stele răvășit, spre caldarâm privește înmărmurit. Visele i se risipesc, udate fiind de lacrima cerului întunecat, care își varsă încet durerea. E-atât de rece în marea noapte a lacrimilor care pe gând s-așază, căci gândul mi-e lipsit de apărare. Vântul, umbrela mi-a furat, din întâmplare. La piept aș vrea să-l strâng, să-i fie bine. Dar nu mă lasă. Îi place să alerge liber. Să facă naveta între suflet și minte, să țină mereu inima în delir. Viața…
-
Azi
Azi vreau s-aud cuvintele rostind Din gândurile zilelor ce au trecut tăcând, Din șoapta vieții ce murmură plângând După clipele ce au zburat cântând Imnul timpului ce s-a-mbrăcat în haină de sărbătoare Și a plecat zâmbind De la oameni să fure Vreun colind Pe care să ni-l cânte din aripi fâlfâind Spre Anul Nou ce va să vină vrând-nevrând. Azi vreau s-aud cuvintele vorbind, Dar vorbele au ales să tacă tot sperând Că timpul va fi îndurător și blând Și nu va trece răpind Vraja sărbătorilor ce vin Să ne dăruiască un moment divin.
-
Insomnie
Noaptea din nou mă îmbrățișează blând, Gândul îmi zboară și se-așează pe o pană Ce harnică de-ndată creează litere Ce se transformă în cuvinte În care te regăsesc pe tine. Răsună glasul tău în mine Și-mi îndreaptă pașii către tine Aivea îmi apari în noaptea ce nu doarme, Te simt, te aud, dar nu te văd. Așa că, încerc să te privesc printre cuvintele Ce curg din sufletu-mi ce-a rupt tăcerea Și-ți invită sufletul sub clar de lună Să valseze pe melodia stelelor ce cad Pe lacul de vis al nopții. Ce gând ce te gândește Ce glas ce se aude Ce ochi ce nu se văd În…
-
Meşterul
Astăzi… Gândurile senine, Bucuriile firave, Curcubeul de vise, Tristeţile făr’ de glas Vor să iasă-n grabă Dintr-un suflet care Le-a fost adăpost Vreme -ndelungată. Ele au hotărât să călătorească Într-o lume -n care Se aude că trăieşte-un meşter Tare priceput în a făuri Simboluri ce se numesc litere Şi pe care apoi, frumos le uneşte Pentru a crea cuvinte… Astăzi însă, Bătrânul meşter făurar Nu vrea să se ridice De pe scrinul său. Astăzi, alege să ignore Al gândurilor strigăt, Al bucuriilor glas Al viselor imbold, Şi al tristeţilor rugăminţi fierbinţI. Astăzi, el tace… Şi-şi odihneşte peniţa Cea din greu muncită. Resemnate…. Gândurile, bucuriile, visele chiar şi tristeţile Se-ntorc în…
