Cum ar fi să trăim într-o lume fără prejudecăţi?

 V-aţi gândit vreodată cum ar fi să trăim într-o lume fără prejudecăţi? Cum ar fi dacă nu am mai trăi constrânşi mereu de idei preconcepute?

Am avea cu siguranţă mai mare libertate în luarea decizilor, în legarea de prietenii, în comunicarea cu fiecare fiinţă umană, indiferent de rasă, etnie, poziţie socială, aspect fizic etc.

 Dacă nu am avea prejudecăţi, ne-am apropia mult mai uşor de oameni, şi am reuşi să ne dăm seama, că tot ceea ce contează la un om, este  omenia.

 Am fi în mod  sigur mult mai frumoşi, adică  mai buni unii faţă de alţii, mai deschiși, mai receptivi la nevoile şi dorinţele semenilor noştri, plini de iubire. Astfel am oferi iubire fără rezerve.

Am înceta să ne provocăm răni adânci, care nu se vindecă niciodată  prin intermediul cuvintelor urâte adresate în cele mai nepotrivite momente.

Am încerca să empatizăm cu ceilalţi şi astfel am înţelege că nu trebuie să judecăm niciodată pe nimeni.

 Dacă nu am avea prejudecăţi, i-am respecta mai mult pe cei din jurul nostru.

Am fi mai darnici.

Am fi mai oneşti.

Am fi mai sinceri.

Din păcate, nu trăim într-o lume fără prejudecăţi, ci într-o lume în care prejudecăţile devin din ce în ce mai puternice, iar noi din ce în ce mai slabi, fiind incapabili să luptăm pentru a ne elibera din lanţul dur al constrângerilor. Am devenit treptat prizonieri ai ideilor preconcepute şi astfel am ajuns să respingem oameni pe motiv de rasă, etnie, cultură, religie, statut social etc. Această tristă constatare mă face să îmi pun o serie de întrebări, pe care mulţi ar trebui să şi le pună, dar….

 Nu toţi suntem oameni? Nu asta e tot ceea ce contează? Dacă nu acest  lucru e ceea ce contează, atunci ce poate fi mai important…?

  Astăzi, există însă din nefericire, lucruri mult mai importante decât omenia, lucruri care te fac din om, neom, dar asta nu contează pentru foarte mulţi dintre noi. Din această cauză relaţiile dintre oameni s-au deteriorat foarte mult  şi este o constatare foarte dureroasă. În loc să ne bucurăm unii de alţii, ne atacăm sub orice formă unii pe alţii, ori de câte ori avem ocazia.  Suntem oameni, dar paradoxal, nu mai  ştim ce-i aceea omenie. Avem din ce în mai multe prejudecăţi, dar  nu  recunoaştem niciodată că avem idei fixe care ne coordonează modul de a gândi şi acţiona. Trist, dar adevărat.

     Atunci ce este lumea fără prejudecăţi? O utopie.

     Of… omenie, unde ai dispărut?