Iubire?!

Iubire?! Mă primești?
Ai timp de umilul tău slujitor?
Aș vrea să mă spovedesc…
Să-ți vorbesc despre timp,
Despre clipa ce nu o mai simt,
Ce nu se mai lasă trăită,
De secunda ce nu se mai lasă iubită…
Mi-e dor. Vreau să-ți vorbesc despre dor,
Despre cel din casa părăsită a inimii,
Ce nu se vede, dar se simte…și doare.
Vreau să-ți aud glasul, să-mi mângâi chipul
Cu privirea ta incoloră și de nepătruns
Vreau să-mi alini singurătatea,
Vreau să-ți alin singurătatea,
Să ne fim tovarăși de pas
Prin vremea fără de popas,
Să mergem braț la braț
Prin toamna ce dezbracă natura de păcate,
Să privim pământul cum îmbrățișează visele
Care mor înainte de a fi trăite pe deplin.
Ce spui? Ai vrea să-mi devii confidentă?
Mi-ai putea păstra tainele?
Mi-ai elibera sufletul de povara grea
A frunzelor ce se desprind din copacul vieții
Și se duc…
Pătrund în lutul rece, dătător de viață,
Răpitor de viață…
Ești pregătită? Mă vei spovedi?
Unde te pot găsi? Pe ce stradă a destinului ai azi domiciliul?