În sfârșit, am primit un nou colet de la Femme Luxe. Spun în sfârșit, deoarece a durat o lună până a ajuns coletul la mine. De data aceasta a sosit prin poștă, nu prin curier și a făcut mai mult din Anglia până în România.

Sper ca data viitoare să nu mai fie expediat prin poștă, fiindcă nu durează prea mult. În fine, bine că a ajuns. În această nouă comandă am descoperit 3 produse tare drăguțe. Comanda a fost de 4, dar la mine au ajuns doar 3. Salopeta pe care mi-o doream nu a mai fost pe stoc până mi s-a trimis mie coletul. Dar nu mai vreau să lungesc vorba, iată care sunt noile produse de la Femme Luxe.

Royal Blue Slinky Ruched Halter Neck Cut Out Bodycon Mini Dress – Liberty

Am stat mult pe gânduri până am decis să comand această rochie care face parte din categoria Bodycon Midi Dress. Mi-am pierdut silueta de vis și nu reușesc să o recapăt. Iar această rochie este perfectă pentru silueta pe care am avut-o odată. Cu toate acestea, am decis să o fac comandă. Și nu regret. Nu îmi stă rău cu ea. Cel puțin, așa cred eu.

Este o rochie a cărei frumusețe poate fi scoasă în evidență cu ajutorul unei perechi de sandale cu toc de culoare galbenă, roz, nude sau chiar roșu. Dar, poate fi purtată și cu o pereche de balerini în nuanțele pe care le-am menționat. Este potrivită pentru o seară în club sau, de ce nu, pentru o petrecere cu prietenii.

Noi Produse Femme Luxe

Black Off Shoulder Loungewear Set – Blake

Oricât aș vrea, nu pot renunța la seturi. Am multe seturi. Nu știu când am să reușesc să le îmbrac pe toate, dar tot îmi fac comandă. Prin urmare, a urmat rândul setului Blake, un set tare frumos și comod. Mă bucur că l-am comandat. Este foarte potrivit pentru serile mai răcoroase din vacanță. Se poate purta cu o pereche de pantofi sport de orice culoare, în afară de maro.

Dacă totuși ați prefera un set într-o altă culoare, gri, de exemplu, vă recomand să căutați setul potrivit la categoria Grey Loungewear. Sunt sigură că veți găsi un set pe gustul vostru.

Noi Produse Femme Luxe

Camel With White Stripe Off Shoulder Loungewear Set – Shani

Credeați că am terminat povestea despre seturi? Nici pe departe. Povestea continuă. Și o face cu setul Shani. Un set tare frumos, ce poate fi purtat nu doar cu o pereche de pantofi sport, ci și cu o pereche de saboți eleganți cu toc. Este perfect pentru serile mai răcoroase din această vară. Prin urmare, vi-l recomand cu drag. Îl puteți purta ori de câte ori ieșiți cu prietenele în oraș, să beți ceva, într-o seară.

Noi Produse Femme Luxe

Acestea sunt produsele din noua comanda de la Femme Luxe. Și de data aceasta cred că am făcut o alegere bună.  Abia aștept să fac o nouă comandă. Deja am observat că pe site au fost adăugate produse noi, tare drăguțe.

Sunt câteva produse în categoria Milkmaid Top pe care mi le-aș dori. Vă îndemn și pe voi să intrați pe site-ul Femme Luxe. Veți descoperi multe produse care merită să fie în garderoba oricărei femei. Dacă ar fi după mine mi-aș lua o mulțime de haine. Dar trebuie să mă gândesc și la garderoba mea plină. Deja nu mai știu pe unde să mai pun hainele.
Cu toate acestea, gândul îmi zboară deja la următoarea comandă. Sper însă ca următoarea să nu vină tot așa greu precum a venit aceasta. De asemenea, sper ca de data aceasta să primesc toate produsele comandate sau să mi se comunice ce produse îmi vor veni, să știu la ce să mă aștept.

De fiecare dată se întâmplă ca tocmai produsele pe care mi le doresc foarte mult să nu vină. Asta e, nu am ce face. Accept situația și  aștept cu nerăbdare să comand alte produse șic.

Apropo, voi ce părere aveți despre produsele din ultima mea comandă? Vă plac? Îmi stă bine cu ele? Le-ați comanda și voi? Chiar sunt curioasă dacă produsele pe care le primesc sunt și pe gustul vostru. Eu zic că de fiecare dată fac alegeri bune, dar s-ar putea să mă înșel. Vă aștept părerile.

Până la o nouă prezentare de produse Femme Luxe, vă urez spor la cumpărături!

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Irina Cristina

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura