Pot fi…

Azi, de ziua poeziei,
Pot fi ploaie, pot fi vânt,
Pot fi gând pierdut prin ceață,
Pot fi soarta unui vis,
Pot fi vis din ăl promis,
Pot fi toamnă-primăvară,
Pot fi vară,
Pot fi iarnă,
Pot fi fulg de nea iară și iară.
Pot fi o carte prea deschisă,
Cu pagini îngălbenite de un timp îmbătrânit prea devreme.
Pot fi carte așezată pe un scrin,
La lumina plăpândă a ultimei răsuflări a unei lumânării albe,
Pot fi acea carte care așteaptă să fie citită nu de vântul ce șuieră prin gări pustii,
Nu de lacrima ce cade din ochiul ce-o pierde de dor.
Pot fi acea carte pe care nimeni nu o citește cum vrea ea,
Și devine o poveste citită în fuga de oameni
Care o înțeleg cum vor sau cum pot, printre rânduri.
Pot fi o țigară care se consumă prea mult, prea repede, prea cum vrea ea,
Pot fi o floare ofilită, uitată în glastră, neudată la timp de un strop de ceva…poate de iubire.
Pot fi o aripă frântă din care se scurg stropi de sânge,
Pe care nu-i vede nimeni.
Sunt stropi invizibili ai unei dureri fără glas…
Pot fi glas fără cuvinte și cuvinte fără glas,
Pot fi amintire pitită într-un colț de inimă sau doar într-un colț…întunecat, rece, sordid.
Pot fi suflet bun într-o lume (ne)bună,
Pot fi pas de gheață pe asfaltul fierbinte,
Pot fi zumzet de albină ieșită din stup
Să colinde lumea de salcâmi sau… poate o floare de nu mă uită.
Pot fi o lume pentru un suflet cald,
Pot fi un suflet cald într-o lume rece,
Pot fi întrebare fără răspuns
Și răspuns fără întrebare.
Pot fi rug pe care ard amintiri dintr-un timp pierdut
Printre lacrimi ce cuvântă despre un dor ce prin inimă se avântă.
Pot fi suflet (ne)iubit ce se ascunde printre litere
Ce dansează pe hârtie, mândra horă a unirii.
Pot fi multe în prea puțin,
Pot fi câte puțin din toate,
Pot fi toate dintr-odată,
Dar nu sunt.
Azi sunt trestie ce cugetă,
Sunt iubire,
Sunt speranță,
Sunt o lacrimă de dor,
Sunt un mugur ce așteaptă vântul cald de primăvară,
Sunt pământ lipsit de flori,
Sunt o umbră pe pâmânt,
Sunt al vieții glas ce spune:
Azi doar cuget, deci exist.