Ador gastronomia. Cred că am spus acest lucru de foarte multe ori. Gătitul mă relaxează, mă face să uit de lucrurile urâte și să mi le amintesc pe cele frumoase.

Îmi place enorm să vorbesc despre rețete și să caut tot felul de idei de preparate gustoase pe internet. Așa mi-a venit ideea să vă dezvălui care sunt unele dintre cele mai renumite salate din lume.

Vă invit la început de toamnă să vă bucurați de câteva rețete gustoase. Există o mulțime de rețete de salate faine, însă am vrut să vi le ofer pe cele mai cunoscute din lume. În plus, sunt și ușor de preparat și delicioase.

Unul dintre avantajele introducerii unei salate bune în meniul nostru este faptul că ne oferă nutrienții necesari organismului nostru. Prospețimea și beneficiile salatelor ne referă la sănătate, bunăstare, vitamine și multe altele. Toate într-o farfurie colorată și gustoasă.

În cele urmează vă voi spune câteva lucruri despre istoria și modul de preparare a câtorva dintre cele mai faimoase salate din lume: caprese, caesar, rusească, waldorf, grecească și tabboule.

Salate renumite-Salată Caprese

Salata Caprese provine din insula Capri, un loc mitic situat în apropiere de Napoli. Acolo a fost creată această combinație gustoasă și unică.

Este unul dintre simbolurile gastronomice ale Italiei, nu doar datorită gustului minunat, ci și datorită jocului de culori: verde, alb și roșu, la fel ca drapelul acestui stat.

Ingrediente:

4 roșii mari coapte, tăiate felii, 1/2 kg brânză mozzarella proaspăt feliată, 1 mână de frunze proaspete de busuioc, 2 linguri ulei de măsline, sare de mare (după gust), piper negru proaspăt măcinat ( după gust).

Mod de preparare:

Puneți feliile de roșii pe o farfurie mare și adăugați feliile de brânză deasupra roșiilor.

Așezați o frunză de busuioc pe fiecare felie de brânză, stropiți cu uleiul de măsline și condimentați cu sare și piper. Una din cele mai bune salate din lume este gata.

Salate Renumite In Lume
Sursă foto: pinterest.com

Salată Caesar

Deși numele său sugerează că a fost inventat de romani sau că prima a fost preparată în Italia, salata Caesar a apărut în Tijuana (Mexic).

Creatorul a fost Cezar Cardini, un bucătar italian care a emigrat în Mexic, acolo unde a condus împreună cu fratele său mai multe restaurante în zona turistică din Tijuana.

Această salată a atras atenția datorită gustului extraordinar, inspirat dintr-o rețetă veche a familiei.

Ingrediente:

200 de grame de lăptucă bine spălată, 1 file de pui, 50 de grame de pâine (crutoane), 40 de grame de parmezan, 4 sau 6 linguri de sos Caesar, 1 lingură de ulei de măsline, 1 strop de zeamă de lămâie, 1 vârf de piper negru măcinat, 1 vârf de sare

Mod de preparare:

Pentru a face crutoanele, introduceți pâinea la cuptor la 200ºC cu căldură de sus și de jos. Tăiați o felie de pâine de aproximativ 50 de grame în mai multe fâșii și apoi tăiați fiecare fâșie în pătrate mici pentru a face crutoanele.

Puneți crutoanele într-o tavă, dați-o la cuptor și lăsați-o 5 minute sau până când crutoanele sunt bine prăjite. Apoi, scoateți tava din cuptor și puneți-o deoparte.

Tăiați o bucată de aproximativ 40 de grame de parmezan și, folosind un cuțit foarte ascuțit, tăiați brânza în felii subțiri pătrate și puneți-le deoparte.

Luați o bucată groasă de file de piept de pui și condimentați-o cu sare și piper negru pe ambele părți. Puneți-o într-o tigaie în care turnați o lingură de ulei de măsline. Dați focul la mare. Când uleiul s-a încins, puneți puiul în tigaie și lăsați-l să se rumenească. În funcție de grosimea fileului de pui, țineți-l între 3 și 5 minute pe o parte. Când pe o parte este maro auriu, întoarceți-l și lăsați-l încă 3 sau 5 minute. Adăugați  un strop de suc de lămâie pentru ca fileul de piept de pui să capete o aromă aparte și o culoare frumoasă. Apoi scoateți puiul din tigaie și puneți-l deoparte.

Tăiați 200 de grame de lăptucă bine spălată, puneți-o într-un bol și adăugați jumătate din cantitatea de crutoane și jumătate de parmezan.

Adăugați două sau patru linguri de sos Caesar. Când totul este bine amestecat, transferați salata într-un bol curat de salată și presărați restul de brânză și pătrățele de pâine prăjite. Tăiați puiul fâșii și așezați-l deasupra salatei. La final, adăugați încă câteva linguri de sos Caesar.

Salate Renumite in Lume
Sursă foto: pinterest.com

Salată rusească

Deși se crede că rețeta originală a fost preparată la Moscova de un bucătar francez, în 1860, adevărul este că o salată similară exista deja sub numele de „rusească”.

În cartea de rețete The Modern Cook al bucătarului anglo-italian Charles Elmé Francatelli (1805-1876), publicată în 1845, există deja o rețetă intitulată Salată rusească cu homar, hamsii, ton, crab, măsline, capere și maioneză. Cu toate acestea, un bucătar rus de origine francezo-belgiană, Lucien Olivier (1838-1883), a popularizat-o.

În Rusia și în alte țări slave este un preparat popular și renumit pentru faptul că se prepară ușor, nu este scumpă și arată și bine.

Ingrediente:

1 kilogram de cartofi, 1/2 kilogram de morcovi, 4 ouă, sare, 2 linguri de oțet, maioneză, 2 linguri de ulei de măsline.

Mod de preparare:

Fierbeți cartofii, ouăle și morcovii în apă cu sare. După ce s-au fiert, tăiați totul în cubulețe mici. Puneți ingredientele într-un bol, apoi amestecați o jumătate de linguriță de sare cu uleiul de măsline, oțetul și maioneza. Când sosul este gata, amestecați-l cu restul ingredientelor.

Salate Renumite In Lume
Sursă foto: pinterest.com

Salata Waldorf

Și această salată, una dintre cele mai cunoscute din lume, a fost creată pentru prima dată la New York în 1893 la faimosul hotel Waldorf, înaintașul hotelului Waldorf-Astoria care a fost deschis în 1931.

Se crede că autorul acestei salate este Oscar Tschirky, directorul hotelului, deși această informație este una controversată. În 1896 salata Waldorf a apărut în cartea de bucate The Cook Book by Oscar pentru Waldorf.

Salate Renumite În lume
Sursă foto: pinterest.com

Ingrediente:

Salată asortată, 2 tulpini de țelină, 1 sau 2 mere roșii, 1 cană de struguri albi, 1/4 cană de afine, 1/4 cană de nuci, 1/4 cană de ananas tocat, 1 cană de iaurt cu grăsime puțină, 2 linguri de maioneză, 1 vârf de sare și piper

Mod de preparare:

Se amestecă maioneza și iaurtul cu sarea și piperul, se adaugă ananasul și puțin suc de ananas.

Tăiați mărul, îndepărtați semințele și amestecați-l cu sosul de iaurt. Adăugați la acest amestec afine, struguri, țelină și, în final, nucile. Salata este gata!

Salată grecească

Salata grecească clasică, cunoscută și sub denumirea de horiatiki salata, este o mostră de prospețime care caracterizează gastronomia Greciei.

Această salată proaspătă și sănătoasă este una dintre cele mai populare și una dintre variantele sale cele mai tipice este cea preparată în Turcia, unde ingredientele sunt tăiate în bucăți mai mici.

Ingrediente:

5 roșii, 1 ceapă roșie, 1 castravete, salată, 150 grame brânză feta, 1 cutie de măsline negre, ulei de măsline, oțet balsamic, sare și piper după gust

Mod de preparare:

Se spală și se taie roșiile. Curățați castravetele de coajă și îl tăiați-l cubulețe, tăiați ceapa julienne, spălați salata și scurgeți-o bine. Tăiați brânza feta în cubulețe.

Pregătiți dressing-ul din oțet, ulei sare, piper . Amestecați bine. Faceți un pat de salată într-un bol și adăugați roșiile, castravetele, ceapa, brânza feta și măslinele. Asezonați cu dressing, după gust.

Salate Renumite In Lume
Sursă foto: pinterest.com

Coleslaw

Coleslaw este o salată răcoritoare și “crocantă”, o altă salată renumită în lume și foarte populară în bucătăria americană. Se spune că originea se află în perioada romanilor, fiind adoptată ulterior de țări europene precum Olanda și Anglia.

Această este garnitura principală a multor preparate americane, cum ar fi hot dog-urile și hamburgerii. Pe lângă varză și morcovi, puteți adăuga la această salată și varză roșie, ananas sau măr, uneori chiar și puțin iaurt pentru a face sosul mai puțin greoi.

Ingrediente:

1 varză albă tăiată julien, 1 morcov ras pe răzătoarea mare, ½ ceapă, tocată fin, ½ cană maioneză, ¼ cană de lapte, ¼ cană lapte, ½ lămâie (suc), ¼ zahăr, 1½ c oțet alb de mere, sare fină și piper negru măcinat, după gust.

Mod de preparare:

Într-un bol, amestecați varza, ceapa și morcovul și puneți amestecul deoparte.

Pentru prepararea dressing-ului pentru salată, amestecați într-un bol toate celelalte ingrediente, apoi puteți cantitatea dorită de maioneză.

Odată preparat sosul, turnați amestecul peste legume și amestecați bine. Acoperiți vasul cu folie de plastic și țineți-l la rece cel puțin 3 ore înainte de servire.

Salate Renumite In Lume
Sursă foto: pinterest.com

Taboulé

Rețeta taboulé autentică are pătrunjel ca ingredient principal, mult pătrunjel, este dominată de culoarea verde, cu note de roșu datorită roșiei, albe datorită cepei, mentă și doar un pic de bulgur (grâu fiert și zdrobit), toate asezonate cu mult suc lămâie și ulei de măsline. Această salată este, de asemenea, una dintre cele mai cunoscute din lume.

Taboulé este o salată foarte răcoritoare și ușoară, aromată și plină de vitamine, în special vitamina C, care este furnizată de pătrunjelul în cantități mari.

Ingrediente:

3 roșii, 1 ceapă uscată sau 3 cepe verzi, 3 legături de pătrunjel, mentă, 2 linguri de bulgur, 150 ml suc de lămâie, 10 ml ulei de măsline extravirgin, sare

Mod de preparare:

Spălăți bine pătrunjelul și menta, le uscați bine și le tocați mărunt.

Spălați roșia și o tăiați foarte mărunt.

Curățați ceapa și o tocați la fel de mărunt.

Amestecați totul într-un bol și adăugați cele 2 linguri de dressing și amestecați iar.

Pregătiți dressing-ul cu ulei, sare și suc de lămâie. Îl adăugați când serviți salata.

Salate Renumite In Lume
Sursă foto: pinterest.com

Acestea sunt cele 6 dintre cele mai renumite salate din lume. Pe care ați încercat-o până acum? Care vă place? Mie îmi place salata Caesar,  Taboulé și cea grecească cel mai mult, dar din celelalte nu pot spune că îmi displac. Dacă nu le-ați preparat niciodată, vă recomand să o faceți, nu o să regretați.

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Irina Cristina

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura