Frig

Mi-e frig măicuță, mi-e dor de ale tale brațe,
Suspin cu jale din lumea care nu cuvântă,
E liniște în Rai, e râu de lacrimi de tristețe,
Din mine prea dur s-a scurs viața sfântă.

Subit firul mi s-a întrerupt în plină tinerețe,
De ce trebuie să ascult cum îngerii cântă?
Mi-e frig măicuță, mi-e dor de ale tale brațe,
Suspin cu jale din lumea care nu cuvântă.

Veniți, salvați-vă de moarte!
Vreau să simt dulcele gust al vieții,
Veniți, nu vreau de voi departe!
Nu vreau să ajung în gheara morții.

Mi-e frig măicuță, mi-e dor de ale tale brațe,
Suspin cu jale din lumea care nu cuvântă.


Cuvintele de luni iar s-au prins în horă. Creativitatea mi-am pus-o la încercare. Puneți-o și voi. Cuvintele pentru lunea viitoare sunt: invizibil, susur, răbdare. Spor la scris!

S-ar putea să-ți placă și

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Irina Cristina

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura