Două lumi
Un singur chip
Două anotimpuri
Trecut şi prezent
În ringul vieţii
Zi de zi se-nfruntă
În timp ce de pe margine
Le arbitrez
Privind înapoi şi mergând înainte
Cu paşi mici nesiguri
Spre viitorul
Ce pare totuşi că
Timid îmi surâde
Fericit că prezentul e hotărât
Să nu cedeze în lupta grea
Cu neîndurătorul trecut
Ce mă împiedică
Să merg
Privind doar înainte.