Lumea noastră este un loc uimitor, plin de peisaje fascinante. În timp ce unele destinații de vacanță precum Taj Mahal sau Machu Picchu sunt pline de turiști, altele rămân necunoscute pentru majoritatea oamenilor.
Create fie de Mama Natură, fie de oameni, cu ani în urmă, aceste locuri unice sunt adesea amplasate în zone destul de izolate, trezind dorința oamenilor atrași de necunoscut de a le vizita. Recunosc, mă număr printre aceștia. Tare mult mi-aș dori să explorez toate aceste frumoase destinații de vacanță de care îți voi vorbi în cele ce urmează. Poate voi reuși, cândva…
Deși greu de ajuns la ele, frumusețea acestor destinații de vacanță cu siguranță îi uimește pe cei care au norocul să le descopere. Cu atât de multe minuni pe Terra, ne-ar mai trebui o viață să le descoperim pe toate.
Iată cele 5 frumoase destinații de vacanță de descoperit în 2024
Guelta d’Archei, Chad
O oază uimitoare dar puțin cunoscută, Guelta d’Archei se află în Podișul Ennedi din Republica Ciad (Africa Centrală), înconjurată de nisipurile nesfârșite ale Saharei și de niște stânci imense, de culoare ocru. Greu accesibilă, aceasta se află la aproximativ 4 zile cu mașina spre nord-estul capitalei. Cu toate acestea, merită vizitată fiindcă se spune că este o adevărată minune ascunsă a lumii.
Cum ajungi la Guelta d-Archei?
A ajunge la Guelta d’Archei poate fi o aventură în sine. Cel mai apropiat oraș important de oază este N’Djamena, capitala Ciadului. De acolo, poți plăti un tur cu ghid sau poți închiria un vehicul 4×4 pentru a călători pentru a putea călători pe drumul accidentat, deșertic.
Este important de reținut că această călătorie necesită o planificare și o pregătire atentă din cauza locației îndepărtate și a condițiilor dificile. Perioada ideală pentru a vizita Guelta d’Archei este în lunile mai reci, din noiembrie până în februarie, când temperaturile sunt mai suportabile.
Cazare
În ceea ce privește cazarea, poți face rezervare la Hotelul Residence, situat în zona rezidențială a capitalei N’Djamena, la 200 m de aeroportul internațional „Hassan Djamous”. Hotelul are 119 camere – inclusiv apartamente și apartamente dotate cu chicinete – 2 restaurante, 2 baruri care oferă servicii profesionale. Acesta dispune, de asemenea, de o piscină semi-olimpică pentru relaxare.
Cu pereți înalți de 6 metri și camere CCTV, hotelul este foarte sigur, iar grădina sa și împrejurimile sunt amenajate pentru a oferi liniște.
Templul Hathor din Dendera, Egipt
În timp ce milioane de turiști se îndreaptă spre Luxor, nu atât de mulți ajung la maiestuosul Templul Hathor din Dendera, la doar o oră în susul Nilului. Unul dintre cele mai impresionante din tot Egiptul, după se spune, acesta conține câteva sculpturi uimitoare, hieroglife și statui.
Înconjurate de un zid masiv de cărămidă, templul, sălile și altarele sale uriașe datează din anul 54 î.Hr. Extrem de bine conservate, se pare că tavanele lor înalte sunt sprijinite de stâlpi uriași cu reliefuri din epoca romană. Atrăgătoare, picturile sale colorate, tavanele și criptele subterane înfățișează diferiți zei, faraoni și însăși Cleopatra a VI-a.
Cum ajungi la Templul Hathor din Dendera
Există mai multe modalități de a ajunge la complex:
- Cu avionul: Cel mai apropiat aeroport de Dendera este Aeroportul Internațional Luxor. Vizitatorii pot zbura la Luxor din marile orașe din Egipt și apoi pot călători cu mașina spre complexul templului;
- Cu taxiul: Vizitatorii pot închiria un taxi sau o mașină privată de la Luxor la Complexul Templului Dendera. Călătoria durează aproximativ o oră, iar traseul oferă priveliști frumoase cu râul Nil.
- Cu autobuzul turistic: Mulți operatori turistici din Luxor oferă tururi ghidate la Complexul Templului Dendera. Această opțiune este convenabilă pentru vizitatorii care preferă transportul organizat și vizitele ghidate
Cazare
Dacă ți-am atras atenția cu acest templu și te gândești deja unde te-ai putea caza, îți pot spune că la 45 de km distanță de acesta se află două hoteluri cu foarte multe recenzii pozitive. Este vorba de Hilton Luxor Resort& Spa și Royal Mountain Hotel.
Mănăstirea Tatev, Armenia
Una dintre cele mai faimoase și mai fotografiate obiective turistice din Armenia, Mănăstirea Tatev este așezată pe o stâncă, cu un defileu uriaș dinaintea ei, fiind situată în sud-estul extrem al țării.
Important centru economic, politic și spiritual, mănăstirea există încă din secolul al IX-lea. De asemenea, se pare că a avut un impact uriaș asupra vieții științifice și culturale a națiunii datorită prestigioasei universități care a existat cândva aici.
În complexul său fortificat, există trei biserici vechi de piatră fermecătoare ce pot fi vizitate. Cum eu în vacanță nu ratez mănăstirile, nu puteam să nu includ această mănăstire pe lista cu frumoase destinații de vacanță ce nu trebuie ratate. Se pare că oricine vizitează Armenia pune Mănăstirea Tatev pe lista lui, deoarece Tatev este una dintre cele mai faimoase și emblematice mănăstiri din Armenia și chiar din întregul Caucaz. Prin urmare…
Cum ajungi la Mănăstirea Tatev
Din păcate, nu există o rută directă de la Erevan, capitala Armeniei, la Tatev. Prin urmare, va trebui să iei un microbuz (marshrutka) până la cel mai apropiat oraș, Goris. Călătoria cu taxiul direct de la Erevan la Tatev poate fi costisitoare, dar este una dintre opțiunile mai confortabile pentru a ajunge la reperul istoric.
De asemenea, închirierea unei mașini este o opțiune grozavă, deoarece poți face multe opriri pe parcurs. Cu toate acestea, turul ghidat din Erevan spre Tatev este probabil cea mai confortabilă și mai rentabilă opțiune.
Vei economisi timp și vei avea și șansa de a vedea mai multe obiective turistice și face opriri dinainte planificate pentru mâncare. În plus, vei beneficia de un ghid foarte bine informat care îți poate spune totul despre locurile pe care le vei vizita.
Cazare
Unde te poți caza? Cazarea depinde de tine și de modul în care vrei să ajungi la mănăstire. Dacă optezi pentru un tur ghidat sau preferi să închiriezi o mașină, te poți caza la un hotel din Erevan, de exemplu, la Best Western Plus Congress, un hotel de 4 stele.
Dacă preferi să fii cât mai aproape de mănăstire, te poți caza în orașul Goris, La Hotelul de 4 stele pe nume Kirch, la 30 de km distanță de mănăstire. De aici poți închiria o mașină și ajunge acolo unde îți dorești într-un timp scurt.
Orașul antic Myra, Turcia
Un loc ce încântă pasionații de istorie, orașul antic Myra se mândrește cu câteva ruine romane remarcabile și morminte tăiate în stâncă. La câteva ore de mers cu mașina de-a lungul coastei Antalyei, situl conține, de asemenea, câteva sculpturi, reliefuri și statui uimitoare, ce merită admirate.
Înființat de licieni în secolul al V-lea î.Hr., orașul a înflorit atât lângă râul Myros, cât și pe lângă Marea Egee. Mai târziu, romanii le-au luat locul, lăsând în urmă un teatru uluitor, care a fost din păcate distrus de un cutremur puternic in secolul al II-lea, apoi reconstruit, se pare, de către Opramoas din Rhadiapolis, un negustor bogat.
Să rătăcești prin toate templele, străzile și casele sale vechi cred că este extraordinar, dar nu ele sunt principala atracție, ci numeroasele sale morminte săpate în stâncă, cu intrările lor și reliefurile sculptate care constituie o priveliște memorabilă. Evident, pentru a te convinge pe deplin de frumusețea acestei destinații de vacanță, trebuie să ajungi aici.
Cum ajungi în Myra
Orașul antic Myra este situat în Demre, în districtul de vest al orașului Antalya, în Peninsula Teke. Myra se află la 2 kilometri de centrul orașului Demre, la 30 de kilometri de Finike și la 45 de kilometri de Kaș.
Cazare
Având în vedere faptul că Myra se află la 2 kilometri de centrul orașului Demre, am să-ți recomand câteva locații de cazare de aici. În plus, există o mulțime de opțiuni de cazare în Demre dintre care să alegi. De exemplu, poți alege să te cazezi la Karabibik Bungalow, unul dintre cele mai bune hoteluri din oraș, fie la Bayraktar Konagi, unde pe noapte cazarea costă în medie 36 de euro.
Agüero, Spania
Un loc foarte liniștit, micul sat spaniol Agüero este umbrit de niște formațiuni stâncoase absolut spectaculoase. Face parte din provincia Huesca și se află la doar 45 de minute de mers cu mașina de orașul cu același nume.
Având peste 300 de metri înălțime, formațiuni stâncoasele uriașe, de culoare gri și ocru, blochează complet orizontul. Dimensiunea lor uluitoare îi atrage atât pe pasionații de munte, cât și pe alpiniști. Dar pe lângă acestea, un alt loc ce merită vizitat este peștera Al-Foraz, care oferă o priveliște fantastică asupra pădurilor și munților din jur.
Cum ajungi în Agüero
Cel mai apropiat aeroport de Agüero este Zaragoza (ZAZ). Prin urmare, îți iei bilet către Zaragoza. De aici, există 3 modalități de a ajunge la Agüero, cu trenul, autobuzul sau mașina, cea din urmă fiind și cea mai ieftină variantă, se pare. În plus, ajungi la destinație în aproximativ o oră și jumătate. Însă dacă nu vrei să închiriezi o mașină, poți călători cu trenul circa 2 ore și 10 minute până la destinație.
Cazare
În ceea ce privește cazarea, poți face rezervare la Casa Mallos, situată chiar în Agüero, la poalele impresionantelor formațiuni stâncoase Mallos. Acest complex de 4 stele îți oferă tot ceea ce ai nevoie pentru o ședere minunată.
Reține! „Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc citesc doar o pagină“ – Sf. Augustin.
Așadar, alege-ți destinația sau destinațiile perfecte pentru tine și fă-ți bagajele! Mie nu-mi rămâne decât să îți urez drum bun către aceste frumoase destinații de vacanță. Sper ca aceste frumoase destinații de vacanță despre care ți-am vorbit să-ți fi trezit interesul și cheful de cutreierat această lume minunată în care ne-a fost dat să trăim.