De ceva timp mi-am dorit o schimbare în apartament, dar nu găseam timpul necesar pentru a face acest lucru. Evident că mă gândeam să văruiesc, deși pereții nu aveau nevoie, iar culoarea existentă este una în trend, să cumpăr alt mobilier, dar banii nu m-au lăsat să visez prea mult, sau să sporesc lumina naturală spărgând peretele dinspre est (meșterii veniți la fața locului mi-au interzis cu desăvârșire pentru că este un zid ce face parte din structura casei). Cu atâtea opreliști nu prea mai aveam idei multe, în plus trebuia să fac schimbarea în scurt timp, nici măcar un weekend nu aveam la dispoziție.
O prietenă mi-a zis că aș putea încerca să aduc în interior puțină verdeață și să cumpăr câteva plante de apartament. Zis și făcut. Am fost în florării, în supermarket, am mai dat comandă de pe internet și m-am trezit cu o locuință plină de aceste frumuseți pe care doar trebuia să le îngrijesc. Ghivecele pe care acestea le aveau deja nu mi-au transmis mai nimic, în plus parcă urâțeau cumva apartamentul, așa că era cazul să cumpăr câteva ghivece din ceramica pentru flori și să sporesc eleganța și frumusețea interiorului.
Am făcut rost de aceste produse din mediul online pentru că îmi este mai la îndemână și pentru că reușesc să câștig ceva timp și să economisesc bani. Probabil toată lumea a observat că aproape tot ce cumpără de pe internet este mult mai ieftin. Așa am reușit să găsesc ghivecele dorite pe site-ul https://www.hornbach.ro/ și să aleg următoarele modele:
– Masca din ceramică Diamond, culoarea gri. Mi s-a părut că pune amprenta eleganței în interiorul locuinței, fiind perfectă pentru mușcatele spectaculoase, înflorite tot timpul;
– Ghivecele din ceramică pentru cactuși, extrem de moderne, afișând un look sofisticat, într-o formă pătrată. Le-am așezat pe birou și atmosfera s-a schimbat într-o secundă. Culorile au jucat un rol important, am optat pentru lila, portocaliu și roz. Acestea aduc puțină veselie spațiului;
– Masca pentru flori Las Vegas, înaltă, potrivită pentru plantele ornamentale exotice. Am folosit-o pentru a caza lămâiul primit cadou de ziua mea și am observat că îi merge foarte bine în noul vas;
-Masca pentru flori din ceramică Le Havre, elegantă, cu o înălțime de 29 de cm, perfectă pentru balcon. Am cumpărat 3 și am așezat primulele în ele. Se văd foarte bine de jos, din fața blocului și am primit laude pentru ele. O vecină m-a întrebat de unde am cumpărat ghivecele și se declară uimită că au costat puțin și arată atât de bine.
Din fericire, mediul online este ideal pentru a găsi tot ceea ce îmi doresc și mă declar mulțumită de alegerea făcută. Apartamentul meu și-a schimbat înfățișarea cu ajutorul acestor ghivece din ceramică, fără să mă stresez cu mutarea mobilei sau cu cumpărarea altor scaune la masa mare din living. Cine nu înțelege ce înseamnă amenajarea locuinței cu ajutorul florilor, să încerce doar să achiziționeze câteva ghivece cu plante și apoi să observe diferența! Ar putea foarte bine să consulte alte idei de decorare și să încerce să creeze ceva nou.
În concluzie, cu un singur click pot oricând să redecorez balconul, terasa, camerele din interior, fără ca acest lucru să însemne cheltuieli mari din bugetul familiei.