Captiv printre cuvinte
Timpul răzvrătit ține
De mână clipe enigmatice
Sunt doi acrobați pe o sârmă
Uniți de aceeași pasiune
Fac echilibristică prin viață
Aruncându-mă în vâltoarea
Neprevăzutului ce-mi zâmbește
Ironic de printre neînțelesuri
Zâmbesc dezlegând pași
Încurcați pe poteci
Virgine
Sunt reci, dar pline de nevoi
Vor în lumină să le scald
Să le fie și lor cald
Să nu moară-ntuneric,
Cu timpul survolând deasupra lor
Iau un gând
Îl prefac în cuvânt
Fac mănunchi de cuvinte
Din gânduri sfinte
Răpesc timpul
îl întemnițez în el
Și atunci observ
Niște lacrimi
Mângâindu-mi pașii
Ce aleargă liberi pe poteci
Scăldate în soare
Zâmbesc și înțeleg
A trecut norul și i-au rămas lacrimile în suflet
Gingaș le ating cu condeiul meu
Și văd cum ele-nfloresc
Într-un vers, devenind
Un punct de lumină în Univers.
Mănunchi de cuvinte din gânduri sfinte…
Balsam pentru suflet, versurile tale.
Multumesc mult! Ma bucur!
Sublim! Felicitari pentru versurile care transmit emotie!
Multumesc mult!
Frumoase versuri, Irina! Mi-au mers la suflet 🙂
Multumesc frumos, Diana! 🙂
Ce frumoase versuri, îți merg direct la suflet!
Multumesc frumos!
Foarte frumos spus: „Și atunci observ/Niște lacrimi/Mângâindu-mi pașii/Ce aleargă liberi pe poteci/Scăldate în soare”
Multumesc frumos!