În felul meu
mă scald în izvorul vieţii
şi-i scorb dulceaţa zi de zi.
Mă înfăşor în ai săi stropi mari
ce-mi mângâie visurile.
Mă încalţ cu pantofii cameleonici
ai timpului, clipă de clipă
şi păşesc pe drumul presărat cu flori de nu mă uita
cu parfum de amintiri nemuritoare,
stropite de ploaia de gânduri
ce-mi bate în fereastra
prin care eu privesc în felul meu
cu o ceaşcă aburindă în mână,
plină cu şoapte ce au rămas fără de glas,
fiindcă în felul meu nu am putut să le rostesc.
Acum le sorb,
să le păstrez în sufletul în care eşti TU,
adiere caldă a vântului de vară,
ce poţi în mod paradoxal
s-aduni laolaltă
fărâme din prezentul de ieri, de astăzi sau de mâine,
şi să-mi bucuri în felul tău inima.