Sezonul estival se apropie cu pași repezi, ceea ce înseamnă că dacă încă nu ai apucat să te ocupi de organizarea evenimentelor stabilite vară aceasta, a venit vremea să o faci, căci prognoza meteo care se anunță pare a fi un motiv numai bun pentru a pune la cale cele mai frumoase petreceri ale perioadei următoare.
În mod cert, să organizezi o petrecere inedită nu e deloc ușor, întrucât această presupune o serie de pași pe care trebuie să îi îndeplinești așa încât să te asiguri că evenimentul pe care îl propui va fi unul reușit, despre care se va discuta o bună perioadă de timp de acum încolo.
Așa cum era de așteptat, cea mai importantă etapă în ceea ce privește planul de organizare al unui eveniment este alegerea locației. Dacă îți dorești ca petrecerea să fie una de neuitat, optează pentru un spațiu inedit, care să îți permită decoruri originale și, nu în ultimul rând, imagini de poveste.
Iată 3 locuri speciale pentru petreceri inedite!
Nu lasă niciodată ca spațiul în care va avea loc petrecerea să fie stabilit pe ultima sută de metri. Căci, în funcție de locație, vei alege și outfit-ul, dar și elementele de decor. În materie de ținute, nu vei da greș niciodată cu o rochie lungă ori cu o cămașă vaporoasă. Găsești haine pentru femei elegante pe Atmospherefashion.ro dacă îți dorești să porți piese vestimentare în trend.
Până atunci, iată câteva propuneri de locații pe care să le iei în calcul:
1. Ce poate fi mai frumos decât o petrecere organizată în curtea unei pensiuni, într-o atmosferă de vacanță? Vei avea parte de peisaje inedite și de o servire impecabilă dacă faci, încă de la început, o alegere inspirată. Optează pentru acele pensiuni in Runcu – Domeniul Culcer dacă îți dorești să organizezi un eveniment inedit.
2. Dacă evenimentul pe care îl propui presupune un număr mare de invitați, alege să organizezi petrecerea la cort. Iar dacă acesta din urmă este amplasat pe malul unui lac ori se află în apropierea unei piscine, cu atât mai bine. Fotografiile vor fi superbe, iar invitații tăi vor avea parte de clipe minunate.
3. Dacă bugetul îți permite, alege ca petrecerea să fie organizată la malul mării. Nu vei regreta nicio clipă alegerea făcută, căci, pe lângă atmosfera intimă asigurată de imaginea mării, te vei bucura de un loc liniștit și primitor, ferit de privirile curioșilor. Foarte important: propune ca petrecerea de la malul mării să aibă ca și dress code ținutele all white. Iată o idee la care chiar merită să te gândești!
4. Alege locația petrecerii în funcție de cele 3 propuneri menționate anterior și bucură-te de clipe minunate într-o atmosferă de vis. Renunță la ideea banală de a organiza totul în cadrul unui restaurant pretențios în favoarea unui spațiu de poveste, menit să ofere tuturor o petrecere care nu va fi uitată prea curând.
Acum, grăbește-te și solicită sfaturile specialiștilor în organizare de evenimente pentru a-ți oferi ponturi vizavi de decorațiuni și momente-surpriză pentru cei prezenți la petrecerea ta!