Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu!

comunicat energie Irina-Cristina.ro

Utilități Publice

Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf, a luat act cu îngrijorare de mesajul populist al ministrului energiei, domnul Virgil Popescu care a îndemnat populația să nu plătească facturile mari la energie electrică. Îi reamintim domnului Virgil Popescu, ministru al energiei că potrivit articolului 42, aliniat 6 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, „Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu.”

Astfel de declarații populiste nu rezolvă problema privind imposibilitatea de neplată a facturilor la gaze și energie electrică pentru milioane de români, ci crează haos social și economic, drept pentru care Asociația Pro Consumatori îi solicită primului ministru, domnul Nicolae Ciucă să-l demită pe Virgil Popescu, ministrul energiei!

Totodată, Asociația Pro Consumatori îi solicită primului ministru al României, domnul Nicolae Ciucă, să adopte prin ordonanță de urgență următoarele măsuri economice:

  • Eliminarea TVA-ului la energie electrică, gaze, lemne de foc, peleți și carburanți pentru perioada 1 februarie 2022 – 30 iunie 2022;
  • Eliminarea taxei de cogenerare, taxei pe certificatele verzi, accizelor și a altor taxe incluse în prețul energiei electrice, gazelor, lemnelor de foc, peleților și carburanților pentru perioada 1 februarie 2022 – 30 iunie 2022;
  • Eliminarea TVA-ului la pâine, lapte, ouă, carne, ulei de floarea soarelui, legume și fructe, fără eliminarea TVA-ului din produsele procesate obținute din lapte, ouă, carne, legume, fructe pentru perioada 1 februarie 2022 – 30 iunie 2022.

În situația în care Guvernul României nu va aplica măsurile propuse mai sus pentru perioada 1 februarie 2022 – 30 iunie 2022, vom asista în primăvara acestui an la executări silite pentru sute de mii de familii și la o creștere alarmantă a gradului de sărăcire a populației României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cine sunt

Irina Cristina sunt. Scriitoare și blogger. Scriu despre ceea ce mă pasionează și despre ceea ce mă face să zâmbesc. Cu fiecare text scris, îmi deschid sufletul și las cititorii să pătrundă în lumea mea. În fiecare carte sau text vei descoperi o poveste unică, plină de emoție și inspirație. Reține: cuvintele pot schimba lumea!


Descoperă mai multe la Irina-Cristina.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura