Secundele se scurg pe toamna
ce-și scrie la lumina lunii drama.
Pârjolesc totul în treacăt.
Și verdele viu al copacilor falnici,
și surâsul razelor de soare,
și inima ce mult mai doare.
Frunzele-i mor, mormântul lor
rece e acoperit de pașii
timizi ai umbrelor calde
ale sufletelor care au vrut
să mai vadă o dată lumea în
care au trăit.
Condeiul auriu călimara o atinge
și suge cu sete din cerneala
timpului mort dar înviat
de versul pătimaș,
ce se joacă cu metafore ruginii,
care spun povestea toamnei,
a copacilor dezgoliți de patimi,
a strugurilor copți în vie,
a foșnetului din sufletul
picătură de iubire.
Secundele trec prin clepsidra
din care evadează timpul
captiv între pereții sordizi
ai neputinței.
Toamna își scrie iarăși povestea
în versuri aurii.
Lasă un răspuns