În liniștea nopții fără glas
Am devenit neliniște.
Am privit cerul infinit
Și am vrăjit stelele.
Ne-am privit ochi în ochi,
Iar iubirea ne-a tăiat
Respirația.
Dând dovadă de înțelepciune, timpul a încetat să mai bată din aripi. Ne-a surâs.
Sosise vremea să întoarcem pagina,
Și doar oprindu-se din zborul său
Aparent haotic, doar arătându-ne
Fereastra spre viitor, timpul monoton
Putea semna tratatul de pace
Cu prezentul devenit trecut.
Cu pacea în suflet s-au vindecat răni
Cu aromă de iubire,
Cu cheia uitării s-au deschis temnițele durerii
Și s-au eliberat frici ce nu cunoșteau decât
întunericul eternității.
Acestea au devenit slove și s-au prins în dans creând cuvinte,
Și-au vindecat cicatrici cărunte
Din versuri albe ce-au prefăcut iarna
În primăvară și trandafirul în cea mai mândră floare.
El poartă crucea iubirii și nu se plânge de ai săi spini,
Doar simte fiorul amorului ce se perindă prin privirea aflată în suferință.
Ce amintiri de fum aflate în delir,
Ce iubire ce nu se vrea uitată ușor,
Ce destin rătăcit pe căi neiertătoare!
O petală pierdută de-a sa floare
Într-o iarnă ce vrea vindecare
Și ascultă tăcerea cântând la vioară
O romanță cu parfum de nu mă uita,
Ce trezește în a sa inimă un dulce fior
Ce încălzește natura înghețată de dor de amor.
Dulce fior

14 răspunsuri la „Dulce fior”
Ce versuri frumoase, care te fac intr-o amiaza de vineri, pur si simplu, sa iei o pauza, sa visezi macar 5 minute.
Multumesc frumos!
Foarte frumos articolul! Felicitări!
Multumesc frumos!
Da, timpul e marele vindecator al unui „destin rătăcit pe căi neiertătoare”. Mi-a placut, continua!
Ma bucur! Voi continua, cu siguranta.
Grație ție, am luat și azi porția de poezie, emoție și frumos. Mulțumesc
Ma bucur! O saptamana frumoasa sa ai!
Mi-a plăcut. Sensibil. Felicitări!
Multumesc frumos!
Cat de bine suna versurile astea, cred ca estio romantica incurabila.
Ai dreptate, romantismul e o boala incurabila.
Poezia este emoție și fior. Felicitări pentru modul de a transpune viu, aceste sări în creația dvs.
Multumesc frumos!
Cine sunt

Irina Cristina sunt. Scriitoare și blogger. Scriu despre ceea ce mă pasionează și despre ceea ce mă face să zâmbesc. Cu fiecare text scris, îmi deschid sufletul și las cititorii să pătrundă în lumea mea. În fiecare carte sau text vei descoperi o poveste unică, plină de emoție și inspirație. Reține: cuvintele pot schimba lumea!
Categorii
- Articole despre SEO
- Curiozități
- Doza de sănătate
- Gânduri
- La drum prin România
- Poezii
- Recomandări
- Rețete
- Sfaturi
- Superblog
Răspunde-i lui Otilia Dima Anulează răspunsul