Ai plecat

Ai plecat și ți-ai lăsat iubirea
în sufletul meu deschis inimii tale.
N-ai zis nimic. 
Te-ai lepădat de ea,
și ai plecat luând cu tine
doar timpul și clipele sale.
Poate nu știi, poate nu-ți pasă,
Sufletul meu însă te-așteaptă
să vii să-i dăruiești inima ta.

Ai plecat și ți-ai lăsat,
la colț de stradă,
amintirea prin timp rătăcită.
Te caută prin foșnet de frunze moarte,
și încearcă să-nțeleagă
ticăitul ceasului care-i trezește
dragostea pribeagă.
Ai plecat și ți-ai lăsat gândul
printre cuvinte așezate pe o foaie de hârtie
(de)vreme îngălbenită.
Ai plecat și ți-ai lăsat
umbra chipului pe frunza veșnic verde
a sufletului meu.
Ai plecat și ți-ai lăsat
nostalgia clipelor moarte,
prin păduri de sentimente curate.
Pasul meu le calcă, ele nu mai simt durerea.
Le privesc cum dorm, îmbrățișându-le tăcerea.
Ai plecat…distanța pe noi acum ne desparte.