Oameni

Oameni

Omul este un adevărat artist care, prin tot ceea ce face, transformă viaţa într-o artă. Omul lucrează în permanență pentru viitorul său. El face astăzi ceea ce altul nu face, pentru ca mâine să poată trăi cum alţii nu pot.
Nu contează ce face atâta timp cât nu îi afectează pe ceilalţi din jurul său. Important e să facă ceva pentru ca mâine să poată trăi aşa cum îşi doreşte. Şi dacă nu reuşeşte să creeze ceea ce şi-a propus, nu trebuie să renunţe şi să-şi piardă speranţa. Trebuie să continue ceea ce şi-a pus în plan să facă. Şi dacă soarta îl va ajuta, va reuşi.
Viața este o artă grea, dar frumoasă. Este cea care îţi poate aduce satisfacţii enorme dacă ştii cum să mergi pe drumul ei. Este o aventură splendidă dar dificilă, pe parcursul căreia întâlnim fel de fel oameni care ne ajută să ne dăm seama care ne este menirea.
Există oameni care merg foarte puţin alături de noi, dar, atât cât merg, ne ajută să înţelegem că nu contează cât de greu e drumul, contează şansa pe care viaţa ţi-o dă pentru a-l putea continua.
Există oameni care merg alături noi doar cât să ne dăm seama ce ne dorim cu adevărat în viaţă, iar apoi fiecare o ia pe drumul lui. Tot ei ne arată cât de frumoasă este viaţa dacă ai norocul să întâlneşti oameni al căror suflet rezonează cu al tău.
Există oameni pe care îi întâlnim la un moment dat în drumul nostru, deoarece viaţa ni-i scoate în cale pentru a ne indica cărarea ce o avem de urmat, ca noi să nu ne rătăcim, apoi drumurile noastre încetează să se mai intersecteze.
Însă, indiferent de oamenii pe care îi întâlnim în marea noastră aventură, indiferent cât merg alături de noi, ne oferă o lecţie de viaţă….

Fragment dintr-un vis… Conversație cu viața.

 

Oameni la volan…și ORIUNDE

Trăim în secolul vitezei. Totul în jurul nostru se petrece în viteză. Iar noi, cei care ne plângem că nu mai avem timp de nimic, ne lăsăm atrași de ea și uităm să ne trăim viața în liniște, calmi.

Ne iubim atât de mult viața, dar nu ne facem timp să o savurăm, să-i simțim gustul dulce al clipelor primite în dar. Suntem mereu pe fugă, mereu în alertă. Ne grăbim, cu viața de mână și uităm s-o trăim așa cum se cuvine.

Nu e vina noastră…e a timpului care trece, ne spunem adesea.  Așa că, ne trezim dimineața, ne bem cafeaua pe fugă…luăm în grabă cheile de la mașina și ieșim pe ușă, stresați de ceasul care ne indică că am cam întârziat.

Ne urcăm în mașină, o pornim, ne punem centura și la drum în VITEZĂ. Respirăm adânc și apasăm pedala de accelerație a prietenei care ne duce mereu, la destinație. Zâmbim, situația este sub control.

Hmm…asta până la prima trece de pieton, unde suntem nevoiți să oprim, pentru a da prioritate unor persoane, care au impresia că trecerea de pieton e loc de promenadă.

Ne enervăm, ne vine să claxonăm…ne abținem cu greu până la un moment dat, când, deschidem geamul și rostim:

– Trecerea de pieton nu e loc promenadă. Vă rog, nu vă mișcați ca „ochii…”

Plini de nervi fiindcă timpul trece și întârziem, nu așteptăm să ajungă pietonii în siguranță pe trotuar, și demarăm în trombă.

Oprim la semafor, îl claxonăm de mama focului pe cel din fața care nu mai pornea odată. Off…ce șoferi incompetenți…ne spunem în gând, având impresia că noi suntem perfecți.

Timpul trece parcă de două ori mai repede…noi tot la volan ne aflăm și suntem extrem de agitați. Căutăm rapid soluții. Le găsim, dar, din păcate, nu pe alea bune…

Trecem pe roșu, mergem pe interzis, vorbim „colorat”, dar scopul ni-l atingem. Ajungem în final unde ne-am propus.

Un hop mai avem de trecut. Parcarea. Oprim și ne uităm până zărim un loc liber. Îl vedem în sfârșit și ne îndreptăm în VITEZĂ spre el, pentru a nu ni-l ocupa mașina care venea din cealaltă direcție. Parcăm și oprim mașina.

Suntem tare mândri de Noi, încât nu ne pasă de cel care ne bate obrazul. Dar oare avem de ce să fim mândri?

Ei bine, NU. Nu ne putem mândri cu faptul că adesea uităm că viața noastră și a celorlalți este mai presus de orice. Uităm și o punem în pericol, încălcând reguli de circulație și conducând haotic. Pentru ce? Pentru că ne place viteza? Pentru a ajunge la destinație la timp? Pentru că nu avem răbdare? Oare se merită?

E-adevărat. Punctualitatea este o carte de vizită. Nepunctualitatea poate fi privită ca o lipsă de respect față de ceilalți. Dar…nimic nu e mai important decât viața noastră.

Nimic nu este mai important decât CIVILIZAȚIA, EDUCAȚIA și BUNUL SIMȚ, de care trebuie să dăm dovadă ORIUNDE…nu doar la volan.

Nimic nu e mai important decât să știm să fim OAMENI… Să rămânem Oameni la volan și ORIUNDE.

Nimic nu e mai important decât dragostea de viața, căci avem doar UNA, pe care trebuie să o iubim nu în VITEZĂ, ci sorbind din ea, ca dintr-o ceașcă de cafea fierbinte, pentru a-i simți parfumul îmbietor și aroma tare de clipe ce trec, dar care înapoi nu mai vin.

Trecători

Trec oamenii pe drumul vieții,
Nepăsători
La durerea palidelor frunze
Ce au căzut
Pe asfaltul rece,
După ce au pierdut iubirea timpurilor calde,
Care s-au dus
Și-n urma au lăsat
Oameni mergând agale
Printre foșnet de frunze moarte,
Cu umbrela deschisă,
Ferindu-se de lacrimile cerului
Ce curg șiroaie.

Trecători prin ploaie
Sunt trecători
Cu gânduri goale
Pe lumea cuvântătoare,
Care nu înțeleg
De ce trebuie sa joace
Pe scena morții
Veșnic necuvântătoare.

În umbra…

În umbra clipelor ce au trecut,

Adesea sufletul ni-l odihnim,

Sperând că timpul ce-a plecat grăbit

Poate măcar în vis la noi se va întoarce.

 

În umbra nopţii ce ne-nvăluie,

Adesea stăm şi retrăim

Acele clipe ce-au făcut

Din fiecare zi a vieţii o sărbătoare.

 

În umbra paşilor pierduţi,

Adesea ni-i ascundem pe cei ce încă

Nu-ndrăznim să-i facem,

Fiindcă încă râvnim

La ceea ce nu mai avem.

 

În umbra sorţii

Noi, Oamenii,

Mereu stăm fără a ne da seama,

Şi ne luptăm cu morile de vânt,

În loc să iubim viaţa mai presus de orice.

Portret

Suntem oameni,

Suntem suflete,

Suntem inimi ce bat și plâng

Fredonând veșnicul cântec de dor

Adesea neauzit sau neînțeles.

Suntem noian de vise

Aparent nepermise,

Suntem repere

Printre mistere.

Portret

Suntem un ceainic clopotind de gânduri

Ce se revarsă

Și se transformă în umbre

Pe scena vieții

Plină de neprevăzut.

Suntem măști

Ce se tot schimbă

Jucând un rol sau altul.

Pe cer însă vom fi adevărate stele

Ce vor străluci

Pentru a lumina

Calea celor ce încă

Pășesc printre repere,

Pentru a desluși

Ale pământului mistere.