Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf, își exprimă îngrijorarea în legătură cu momentul în care s-a transmis alerta pe site-ul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în data de 8 octombrie 2021, la 2 zile de la momentul comercializării, referitoare la rechemarea a două produse de panificație proaspete realizate în spațiile a 34 de magazine din rețeaua Auchan, respectiv Bagheta French 300 grame și Demi Bagheta French 110 grame.
Este ilogic să rechemi la două zile de la momentul fabricării două produse de panificație proaspete care se comercializează și se consumă în ziua în care au fost achiziționate. Totodată, aflăm din documentul postat pe site-ul ANSVSA că aceste două produse au fost retrase din cauza oxidului de etilenă găsit în compoziția drojdiei.
În același document Auchan România atrage atenția consumatorilor în data de 8 octombrie 2021 să NU consume produsele achiziționate în data de 6 octombrie 2021, produse care s-au comercializat în 34 de magazine Auchan, respectiv să le returneze, însoțite de bonul fiscal pentru a primi contravaloarea acestora, la magazinul de unde le-au cumpărat, iar acei consumatori care au cumpărat unul din cele două produse sau ambele produse pot face acest lucru până la data de 11 octombrie 2021.
Având în vedere cele menționate în alerta Auchan România cu privire la cele două produse de panificație proaspete contaminate cu oxid de etilenă, solicităm în mod public ca Auchan România să răspundă la următoarele întrebări prin intermediul unui comunicat care să fie adus în atenția opiniei publice, astfel:
1. Care a fost cantitatea de oxid de etilenă depistată în drojdia folosită la fabricarea celor două produse?
2. Cine a realizat analiza de laborator pentru drojdia în care s-a descoperit oxid de etilenă?
3. Cum se numește furnizorul de la care s-a cumpărat drojdia în care s-a descoperit oxid de etilenă?
4. În ce țară își are punctul de lucru furnizorul de la care s-a cumpărat drojdia în care s-a identificat oxid de etilenă ?
5. Câți consumatori au achiziționat cele două produse de panificație proaspete contaminate cu oxid de etilenă?
Oxidul de etilenă este o substanţă chimică în stare gazoasă care are proprietăţi antibacteriene, antivirale şi antifungice, adică omoară virusurile, bacteriile, fungii şi orice alte tipuri de microorganisme care pot dezvolta boli ce depreciază anumite materii prime folosite în industria alimentară.
Folosit mulţi ani ca dezinfectant capabil să prevină mucegaiul şi să reducă riscul de salmonela, oxidul de etilenă a fost interzis ca pesticid în Uniunea Europeană din anul 1990, iar din anul 2011 a fost interzis ca produs de protecţie a alimentelor şi furajelor! Oxidul de etilenă irită pielea, ochii, căile respiratorii, provoacă dureri de cap, greaţă, vărsături, iar pe termen mediu şi lung provoacă diferite tipuri de cancer şi anomalii genetice.
În prezent, în Uniunea Europeană, este permisă folosirea oxidului de etilenă doar pentru dezinfectarea echipamentelor medicale din spitale şi alte locaţii cu destinaţie medicală.
Toate alimentele contaminate cu oxid de etilenă, un dezinfectant cancerigen interzis în Europa, trebuie retrase de la vânzare din ţările membre ale Uniunii Europene, este mesajul Comisiei Europene către autorităţile responsabile cu siguranţa alimentară.
Poate părea evident, și totuși au fost necesare trei întâlniri ale celulei de criză formată din reprezentanți ai Comisiei Europeane, ai punctelor de contact naţionale din cadrul SRAAF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje) al Uniunii Europene și ai Autorităţii Europeane pentru Siguranța Alimentară (EFSA) pentru a se ajunge la această concluzie!
“Este ilogic să soliciți rechemarea a două produse de panificație proaspete la două zile de la momentul fabricării acestora! Din păcate, ANSVSA-ul nu dorește să facă prin sondaj analize de laborator pentru a constata prezența/absența oxidului de etilenă în alimentele comercializate în România, așa cum se fac în alte țări membre ale Uniunii Europene. La solicitările Asociației Pro Consumatori adresate ANSVSA-ului cu privire la realizarea de analize de laborator specifice determinării oxidului de etilenă pentru anumite produse alimentare răspunsul acestei instituții a fost: „În cazul unei solicitări externe de la operatori din domeniul alimentar, consumatori și/sau a diferitelor asociații profesionale, analizele se efectuează pe cheltuiala solicitantului în laboratorul Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară”. ANSVSA nu a ținut cont de temeiul legal invocat de Asociația Pro Consumatori în momentul în care s-au solicitat analize specifice pentru determinarea oxidului de etilenă pentru unele produse alimentare, respectiv articolul 37, litera i din O.G. nr 21/1992 privind protecția consumatorilor, unde se menționează că asociațiile de consumatori au dreptul de a solicita serviciilor sau organelor administrației publice efectuarea de analize și încercări ale produselor destinate consumatorilor și de a publica rezultatele.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, Președinte APC