De Blagoveştenie se mănâncă peşte! Cum alegem peştele, dar salata de icre?

Pește

Ce pește să mâncăm?  se întrebă fiecare. „Peștele de mare conține mercur și metale grele!“ este mesajul demolator (și dezinteresat?) al unor manipulatori de opinie. „Peștele de fermă este hrănit cu chimicale!“ răspund adversarii acvaculturii. Intervin și aspecte politice: „Macroul din apele naționale ale SUA are concentrație mare de mercur“. Consumatorul, derutat în acest război al mesajelor, se agață de unele explicații parcă mai liniștitoare: speciile care se hrănesc cu plancton (la noi sunt multe, dar cunoscute larg sunt: sângerul, roșioara etc.) și cele pașnice (care nu se hrănesc cu alți pești, ci cu „mărunțișuri“ din ape și de pe fundul apelor) nu ar avea mult mercur, deci ar fi mai curate, ori măcar mai puțin periculoase. Și mai ieftine! Apoi, peștele de captură este mai curat decât cel de crescătorie. Dar cum știe consumatorul aceste lucruri la piață? Pentru că cel mai adesea nu poate afla decât specia peștelui (deși nu toți consumatorii cunosc speciile de pește pe care le consumă!), însă nici pe departe locul recoltării, data la care a fost capturat și alte aspecte foarte importante pentru siguranță și sănătate. Cât privește sursa de recoltare, toți vânzătorii de pește se jură că au pe tarabe doar pește sălbatic. Se frământă greu consumatorul și în legătură cu zvonurile, mai mult sau mai puțin verificate, care circulă în presa scrisă și nescrisă: somonul vândut la noi este adus de la fermele din țările vecine, iar carnea lui este „vopsită“ (Cu ce o fi vopsită? Nu cumva…). Corect ar fi să auzim explicații de la persoane autorizate, iar cei ce vând carne de somon „vopsită“ să o vândă la prețul corect, eventual „nevopsită“, adică mai curată.
Deși foarte cunoscute, niciodată nu este inutil să se repete principalele reguli care ne dau satisfacție sau măcar ne feresc de pericole atunci când consumăm pește.

La achiziția peștelui proaspăt se ține cont de următoarele aspecte:

  • peștele proaspăt miroase bine, plăcut;
  • la controlul vizual pielea sau solzii sunt fără defecte, uscăciune, culoare schimbată, iar ochii sunt limpezi și nesecați;
  • la pipăit, țesutul este ferm și elastic;
  • branhiile sunt de culoare roșu viu și miros plăcut;
  • solzii trebuie să se țină ferm în piele.

În privința peștelui congelat se verifică dacă:

  • mirosul peștelui este plăcut, fără iz de rânced;
  • corpul peștelui este întreg, netraumatizat;
  • peștele este acoperit de un strat gros de gheață, acesta fiind un semn al excesului de glasare;
  • ochii peștelui sunt plini, nesecați.

În ceea ce priveşte peștele sărat ori afumat, consumatorii trebuie să verifice:

  • dacă peștele are miros specific, fără iz străin și de alterat;
  • ca peștele să nu prezinte pete ori zone de culoare suspectă;

Reguli care trebuie respectate la prepararea peştelui pentru consum:

  • peștele congelat se decongelează la temperatura camerei, eventual acoperit ușor;
  • peștele sărat se desărează în apă rece, schimbată treptat până se reduce conținutul de sare la nivel normal;
  • eviscerarea se face prin tăierea burții de la anus spre capăt și scoaterea conținutului abdominal, cu grijă, să nu se spargă fierea; se scot și branhiile și, la crap, osul amar. Peștii mici se eviscerează prin spațiul branhiilor, prin apăsarea laterală a burții și tragerea conținutului;
  • curățarea solzilor se face cu diferite scule și prin variate metode; foarte practică este curățarea cu dinții furculiței, sub apă;
  • spălarea se face scurt, viguros, în apă rece;
  • sărarea peștelui proaspăt e bine să se facă înainte de tratarea termică cu circa 15 minute;
  • prepararea prin tratament termic cea mai sănătoasă este cea prin fierbere – ciorbă, rasol și prin coacere ori la grătar; prăjirea în ulei este mai puțin sănătoasă.

Salata de icre 

Salata de icre realizată în sistem industrial este un produs cu un conținut scăzut de icre de calitate superioară, cu o încărcătură chimică mare, constituită din conservanți, agenți de îngroșare, coloranți și acidifianți. Ingredientele regăsite în compoziția salatelor de icre  sunt următoarele: ulei vegetal de floarea soarelui, ulei vegetal de rapiță, apă, apă minerală naturală carbogazificată, amidon de porumb, amidon din cartofi, pesmet, suc concentrat de lămâie, zeamă de lămâie, zahăr, lactoză, proteină din lapte, dextroză, sirop de glucoză, sare, sare gemă mărunțită, sare iodată, icre somon, icre de știucă sărate, icre cod sărate și afumate, icre hering sărate, icre crap sărate, icre păstrăv Fiord, icre tarama sărate, lapți sărați, ceapă, ceapă pudră, praf de usturoi, somon sărat și afumat, file macrou afumat, macrou afumat bucăți, file crap afumat, file caras sărat, ton. Din păcate, multe salate de icre au denumiri care induc în eroare consumatorul, îi creează acestuia impresia că produsul respectiv conține icre de calitate superioară, dar de fapt în compoziția acestora există și icre de calitate inferioară în cantități semnificative, sub denumirea generică de icre tarama, care nu sunt altceva decât icre cu valoare nutriționala scăzută ale unor specii de pești. Prepararea salatei de icre este recomandabil să se facă în casă, pentru consumul din ziua respectivă și din cel mult două zile următoare; salata preparată în comerț este mult sub ceea ce se poate obține în casă și conține foarte puține icre (dar multe alte ingrediente și conservanți). Mari probleme ale consumatorilor de pește sunt legate de practicile ilicite ale celor implicați în producția și comerțul cu pește. Chiar și în statele dezvoltate se apreciază că la sortimentele scumpe (fructe de mare, pește scump) se practică etichetarea înșelătoare (mislabelling), fraudă care aduce bani mulți de la snobii care nu au habar despre ceea ce li se aduce pe farfurie. Icrele negre și cele roșii, somonul „sălbatic“, batogul de morun sunt frecvent falsificate. Chiar și fileurile de la speciile comune sunt glasate excesiv pentru a adăuga apă cât mai multă la cântar; se practică  tot mai mult și injectarea țesuturilor cu substanțe care rețin apă multă, încât majoritatea consumatorilor au avut experiențe dezolante cu înjumătățirea cantității de pește după decongelare.

“Analizând obiectiv starea alimentației și luând în considerare toate opiniile privitoare la hrana noastră, constatăm că sunt și multe opinii care avertizează asupra unor riscuri certe ori presupuse ale consumului de pește și fructe de mare. Se aduc în discuție fapte evidente care conduc la nevoia de vigilemță: poluarea oceanelor  se reflectă în conținutul mare de toxine (îndeosebi mercur) din carnea speciilor oceanice și marine; nu mai puțin tehnicile „industriale“ de creștere a peștelui și speciilor avatice comestibile au devenit tot mai dependente de produse chimice (furaje, tratamente), cu efecte grave asupra sănătății consumatorilor. Speciile carnivore și în general cele situate în verigile finale (rechinii, peștele spadă, tonul alb) ale lanțurilor trofice sunt cele care acumulează cele mai multe toxine; față de speciile cu care se hrănesc, răpitorii pot avea concentrații de mercur de până la zece ori mai mari. Se mai înțelege că acumularea de mercur și metale grele sporește odată cu vârsta, deci peștii bătrâni sunt mai contaminați decât peștii tineri. O problemă specială ține de incidența ridicată a alergiilor în rândul consumatorilor de crustacee.

Toxinele din pește și fructe de mare provin fie din corpul lor (sunt unele toxine specifice anumitor specii, concentrate în icre, organe sau mușchi), fie din mediul extern (prin hrană, contaminare post-recoltare etc.). Se cunoaște că între peștii din România, icrele mrenei și ale somnului sunt relativ toxice, producând tulburări intestinale, stări de rău, greață. Circa 300 de specii de pește și moluște din recifele coraliere conțin ciquatoxină, o lipidă hidroxilată care produce la om disfuncții neurologice, diaree, dureri de cap și dureri musculare; în cazuri severe și în trupuri slăbite produce paralizie, convulsii și moarte. Toxina denumită saxitoxina, specifică moluștelor, are acţiune inhibitoare asupra respiraţiei și inimii. Toxina botulinică este produsă în pește de microorganismul Clostridium botulinum tip E; este specifică peștelui netratat termic. În peștele păstrat la temperaturi mai mari de 10 grade Celsius se dezvoltă Vibrioparahaemolyticus, generatoare de gastroenterite. În pește și fructele de mare mai  pot fi întâlniți paraziți specifici, din categoriile trematode, cestode și nematode. Consumul de pește parazitat produce inflamații ale stomacului și intestinelor, afecțiuni ale ficatului etc. Din fericire, acești paraziți sunt distruși atât de temperaturile mari (tratamentele termice peste 60 grade Celsius) cât și de temperaturile foarte scăzute (congelarea la temperaturi de minus20 grade Celsius).” Prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE București.

„Astăzi este Buna vestire sau Blagoveștenia. Biserica a dat dezlegare la pește pentru cei care țin post. În marile magazine, în coșurile consumatorilor, deja găsim peşte sau produse din pește. Oferta comercianților este pentru toate buzunarele. Dar, atenție, puteți consuma icre vopsite cu galben auriu, crenvurști din peşte cu soluție de dezghețare a drumurilor, peşte congelat cu 40% apă şi multe alte bazaconii de genul acesta. Alternativa la produsele încărcate chimic o constituie produselor tradiționale din peşte atestate de Ministerul agriculturii!” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, Preşedinte APC

Alimente Ecologice

Unele alimente ecologice mustesc în chimicale!

Alimente Ecologice

Prăjitura tiramisu BIO cu 6 E-uri!

Parizer BIO cu 4 E-uri!

Crenvurşti vienezi BIO cu 4 E-uri!

Măsline verzi BIO cu 2 E-uri!

Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică cu o activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, a lansat pe 24 ianuarie anul curent Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor „Atenție la etichetă!”, cu scopul de a atrage atenţia consumatorilor cu privire la importanţa înţelegerii informaţiilor menţionate de producătorii de produse alimentare pe etichetele acestora. Experţii APC au realizat o analiză a produselor alimentare ecologice pentru a demonta mitul cu privire la faptul că alimentele ecologice nu conţin aditivi alimentari. Din păcate, în unele alimente ecologice s-au identificat un număr mare de E-uri. Prezentăm mai jos doar o parte din alimentele ecologice în compoziţia cărora au identificat aditivi alimentari.

Vă este poftă de un dulce? Ați picat în capcana produselor BIO? Atenţie la prăjitura tiramisu BIO cu 6 E-uri (caragenan, acid lactic, carbonați de sodiu, carbonați de amoniu, gumă de xantan şi gumă arabică).

Vă este poftă de parizer? Atenţie la parizerul BIO cu 4 chimicale, fabricat din carne de porc (67%), carne de vită (9%), apă, slănină, dextroză (un tip de zahăr) și un amestec de condimente, neprecizate. În anul 1998 statul român le-a făcut loc societăţilor comerciale din afara ţării prin abrogarea STAS-urilor din industria alimentară! De exemplu, rețeta de parizer care a fost obligatorie până în anul 1998 conținea: carne de vită calitatea 1 (70%), slănină (30%), boia de ardei, piper, nucșoară și usturoi. Parizerul fabricat după acea rețetă era un produs proaspăt și avea termen de valabilitate 3 zile. Parizerul cu 4 E-uri e considerat produs BIO şi are termen de valabilitate 14 zile!
Alimente EcologiceVă este poftă de crenvurşti? Crenvurştii vienezi cu carne de porc (65%) şi vită (16%) conţin apă, slănină, sare, amestec de condimente, dextroză şi 4 E-uri (citraţi de sodiu, acid ascorbic, ascorbat de sodiu şi nitrit de sodiu).
Alimente EcologiceAtenţie la laptele ecologic standardizat, omogenizat şi pasteurizat la temperatură înaltă (vitaminele şi enzimele sunt distruse la temperaturi înalte de 70-90 de grade Celsius). Consumatorii nu ştiu să facă diferenţa între un lapte standardizat, fie el şi ecologic, care are un procent fix de grăsime şi care provine de la mai multe ferme, mulsori diferite, chiar şi zile diferite și este supus unor procese tehnologice (standardizare, omogenizare, pasteurizare la temperaturi înalte etc) care distrug structura alimentului, şi cel nestandardizat, aşa cum îl dă vaca, la care procentul de grăsime variază între 3,5% şi 4,2% în funcţie de o serie de factori, cum ar fi temperatura aerului, tipul şi calitatea furajelor etc. Nu uitaţi, vaca nu este un robot care să ne ofere zilnic lapte cu acelaşi procent de grăsime, 3,5% sau 3,8%.

Alimente EcologiceVinul ecologic trebuie să fie fabricat din struguri ecologici și drojdie. În plus, se aplică o serie de alte restricții, astfel: este interzisă utilizarea acidului sorbic și desulfurarea; nivelul sulfiților din vinul ecologic trebuie să fie inferior echivalentului lor convențional (în funcție de conținutul de zahăr rezidual).

Ce trebuie să ştim despre agricultura ecologică şi produsele agroalimentare ecologice!

„Agricultură ecologică” sau ,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică”, este acelaşi sistem de agricultură practicat după reguli stricte.Prin producţia agroalimentară ecologică se urmăreşte obţinerea unor sisteme agricole durabile, menite să asigure protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor.Producţia agroalimentară ecologică se desfăşoară cu respectarea următoarelor cerinţe: respectarea principiilor producţiei ecologice; neutilizarea de fertilizatori şi amelioratori sintetici ai solului, de pesticide, de aditivi alimentari, de substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor, de produse pentru curăţarea şi dezinfectarea adăpostorilor pentru animale, şi de alte produse cu exceptia celor permise să fie folosite în agricultura ecologică; folosirea de seminţe sau material vegetativ săditor obţinut prin metode de producţie ecologică. Una din condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea agriculturii ecologice o reprezintă promovarea conceptului de agricultură ecologică în vederea conştientizării consumatorilor de avantajele consumului de produse ecologice, astfel încât aceştia să ofere un preţ mai mare pentru produse curate a căror calitate este garantată de un sistem de inspecţie şi certificare.Legislaţia acoperă toate etapele producției, prelucrării și distribuției (de la producția primară la depozitare, prelucrare, transport, distribuție și furnizare către consumatorul final). Aceasta înseamnă că toate produsele ecologice din UE respectă norme stricte, de la fermă la consumator.

În ţara noastră, bazele acestui tip de producţie au fost puse în anul 2000 când prin O.U. G. nr. 34 privind produsele agroalimentare ecologice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost desemnat să se ocupe de respectarea prevederilor legale specifice agriculturii ecologice şi de monitorizarea metodelor de producţie ecologice a produselor agroalimentare.

Ministerul Agriculturii are următoarele atribuţii principale în domeniul producţiei agroalimentare ecologice: elaborează Programul naţional privind agricultura ecologică; iniţiază proiecte de acte normative privind agricultura ecologică;  emite şi revizuieşte periodic caietele de sarcini pentru produsele ecologice; elaborează reguli şi norme de control, de certificare şi comercializare a produselor agroalimentare ecologice respectând reglementările organismelor internaţionale;înregistrează şi ţine evidenţa la zi a operatorilor, persoane fizice şi juridice care produc, prepară sau importă/exportă produse agroalimentare; acreditează persoane fizice şi juridice din sectorul public şi privat pentru efectuarea inspecţiei şi a testelor de calitate pentru producţia ecologică;controlează şi supraveghează activitatea organismelor de inspecţie şi certificare acreditate; aprobă Programul de inspecţie şi certificare propus de organismele acreditate;retrage acreditarea organismelor de inspecţie şi certificare care nu respectă normele şi reglementările adoptate; organizează programe de formare şi pregătire a operatorilor din agricultura ecologică; asigură legătura cu organismele internaţionale specializate în domeniul agriculturii ecologice.

Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice sunt: eliminarea oricărei tehnologii poluante;realizarea structurilor de producţie şi a asolamentelor, în cadrul cărora rolul principal îl deţin rasele, speciile şi soiurile cu înaltă adaptabilitate;susţinerea continuă şi ameliorarea fertilităţii naturale a solului;integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi produselor din plante;utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea acestora în mai mare măsură prin utilizarea raţională a produselor secundare refolosibile;aplicarea unor tehnologii atât pentru cultura plantelor, cât şi pentru creşterea animalelor, care să satisfacă cerinţele speciilor, soiurilor şi raselor.

Conversia actualelor sisteme de producţie agroalimentare convenţionale se poate realiza în concordanţă cu standardele ecologice naţionale şi internaţionale, într-o anumită perioadă, specifică pentru fiecare activitate, după cum urmează: 2 ani pentru culturile de câmp anuale;3 ani pentru culturile perene şi plantanţii;2 ani pentru pajişti şi culturi furajere;12 luni pentru vite pentru carne;6 luni pentru rumegătoare mici şi porci;12 săptămâni pentru animale de plante;10 săptămâni pentru păsări pentru producţia de ouă sau carne, cumpărate la vârsta de 3 zile;1 an pentru albine, dacă familia a fost cumpărată din stupine convenţionale.

Pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie să respecte permanent regulile stabilite în legislaţia comunitară şi naţională. Ei trebuie să-şi supună activitatea unor vizite de inspecţie, realizate de organisme de inspecţie şi certificare, în scopul controlului conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare privind producţia ecologică. În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent de organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi competenţă stabilite în Ordinul nr. 895/2016 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de control. Autorizarea de către M.A.D.R a organismelor de inspecţie şi certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora de către Organismul Naţional de Acreditare (RENAR). În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi certificare, operatorii care au respectat regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele cu menţiunea ,,ecologic”.

În etapa de procesare a alimentelor se interzice, în general, folosirea aditivilor alimentari, a substanţelor complementare şi a substanţelor chimice de sinteză, pentru prepararea alimentelor ecologice, dar există şi derogări în cazul unor alimente.

Alimente EcologicePrevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică, stabilite în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise şi au în vedere oferirea încrederii depline a consumatorilor în produsele ecologice, ca produse obţinute şi certificate în conformitate cu reguli stricte de producţie, procesare, inspecţie şi certificare. Pe eticheta aplicată unui produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni: referire la producţia ecologică, siglele, numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic. Sigla naţională ,,ae”, specifică produselor ecologice, alături de sigla comunitară (frunza verde cu 12 stelute) sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a produselor obţinute în conformitate cu metodele de producţie ecologică. Sigla ,,ae”, proprietate a M.A.D.R , garantează că produsul, astfel etichetat, provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism de inspecţie şi certificare aprobat. Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la M.A.D.R. Consumatorii de produse care poartă sigla naţională,,ae” şi logoul comunitar pot avea încredere că: cel puţin 95% din ingredientele produsului au fost obţinute în conformitate cu metoda de producţie ecologică şi produsul respectă regulile de producţie ecologică.

Prin urmare, producătorii din agricultura ecologică trebuie să adopte o serie de soluții pentru a menține fertilitatea solului și sănătatea animalelor și a plantelor, cum ar fi: rotirea culturilor; refacerea fertilităţii solului, cultivarea de plante fixatoare de azot și a altor culturi folosite ca  îngrășăminte verzi; utilizarea îngrășămintelor minerale pe bază de azot; reducerea impactului buruienilor și al dăunătorilor, alegerea unor soiuri și rase rezistente și aplicarea unor tehnici care sa încurajeze controlul natural al dăunătorilor; stimularea imunităţii naturale a animalelor; menținerea sănătăţii animalelor prin evitarea suprapopulării.

Alimente EcologiceCrescătorii de animale trebuie, de asemenea, să îndeplinească anumite condiții dacă doresc să își comercializeze produsele ca ecologice. Astfel, trebuie să respecte bunăstarea animalelor și să le hrănească în conformitate cu nevoile lor nutriționale. Animalele crescute neecologic nu pot fi aduse în aceeași fermă decât pentru reproducere, etapă care la rândul său trebuie să respecte anumite norme. Pentru a-și putea comercializa produsele ca ecologice, fermierii trebuie să-și hrănească animalele doar cu hrană ecologică. Hrana pentru animale trebuie să provină în principal de la ferma în care sunt ținute animalele sau de la ferme din aceeași regiune. Este strict interzisă clonarea animalelor și transferul de embrioni. Este interzisă utilizarea stimulatorilor de creștere și a aminoacizilor sintetici. Mamiferele neînțărcate trebuie hrănite cu lapte natural, de preferință matern. Trebuie utilizate metode naturale de reproducere, dar este totuși permisă și însămânțarea artificială. Se pot folosi materii prime neecologice de origine vegetală, animală sau minerală destinate hranei animalelor, aditivi pentru hrana animalelor, anumite produse utilizate în nutriția animalieră și auxiliari tehnologici numai dacă a fost autorizată utilizarea lor în producția ecologică. În privinţa cerinţelor referitoare la bunăstarea animalelor, există o serie de reguli care trebuie respectate, cum ar fi: personalul de îngrijire trebuie să aibă cunoștințele de bază și aptitudinile necesare pentru a răspunde nevoilor de sănătate și bunăstare ale animalelor; trebuie acordată o atenție deosebită condițiilor de adăpostire, practicilor de creștere și densității efectivelor de animale; efectivele trebuie să fie limitate pentru a minimiza suprapășunatul, tasarea solului, eroziunea sau poluarea cauzată de animale sau de împrăștierea dejecțiilor lor; ori de câte ori este posibil, animalele ar trebui să aibă acces la zone în aer liber sau la pășuni; este interzisă priponirea sau izolarea animalelor, cu excepția unor anumite exemplare pentru o perioadă limitată de timp, doar pe motive de siguranță, bunăstare sau medicale; este interzisă utilizarea hormonilor sau a altor substanțe similare, cu excepția cazului în care se administrează ca tratament terapeutic veterinar pentru un anumit animal; dacă animalele sunt bolnave, medicamentele alopatice de uz veterinar, inclusiv antibioticele, pot fi utilizate atunci când este necesar și în condiții stricte. Acest lucru este permis numai atunci când nu este adecvată utilizarea produselor fitoterapeutice, a celor homeopatice și a altor produse; este permisă utilizarea de medicamente veterinare imunologice.

Printre dispozițiile specifice pentru prelucrarea alimentelor ecologice și a hranei ecologice pentru animale se numără: separarea produselor ecologice prelucrate, în timp și spațiu, de cele neecologice; un conținut ecologic de minimum 95 % și condiții stricte pentru restul de 5 %; norme clare care reglementează etichetarea și stabilesc pe ce produse se poate sau nu aplica sigla pentru produse ecologice; limite specifice pentru substanțele care pot fi adăugate în produsele alimentare și hrana pentru animale, precum și o listă limitată de aditivi. Alimentele prelucrate trebuie să aibă la bază în principal ingrediente agricole (nu se iau în considerare adaosul de apă și de sare de bucătărie). Acestea pot conține, de asemenea:preparate din microorganisme și enzime, oligoelemente minerale, aditivi, adjuvanți tehnologici și arome, vitamine, precum și aminoacizi și alți micronutrienți adăugați în produsele alimentare în anumite scopuri nutriționale, dar doar dacă normele privind agricultura ecologică autorizează acest lucru; este interzisă utilizarea de substanțe și tehnici care reconstituie proprietățile pierdute în timpul procesării sau depozitării, care corectează rezultatele neglijenței în timpul procesării sau care pot induce în eroare în orice alt fel în privința adevăratei naturi a acestor produse; ingredientele agricole neecologice pot fi utilizate numai dacă sunt autorizate în anexele la legislație sau dacă au fost autorizate provizoriu de către o țară din UE; autorizați și adjuvanți tehnologici utilizați în producția ecologică.

Alimente EcologicePentru ca un aliment importat să fie comercializat ca produs ecologic, trebuie să respecte standarde echivalente cu cele pe care le respectă alimentele produse în UE. De aceea se aplică proceduri pe care toți importatorii trebuie să le urmeze atunci când doresc să comercializeze un aliment ca produs ecologic. Aceste proceduri depind de locul de origine a mărfurilor. Inspecția și certificarea majorității alimentelor ecologice este efectuată de către autoritățile naționale din țara de origine. Acest lucru se datorează faptului că UE a semnat cu aceste țări acorduri pentru importurile de produse ecologice, întrucât standardele și măsurile lor de control au fost evaluate ca fiind echivalente cu cele în vigoare în Uniunea Europeană.

Produsele agroalimentare ecologice îndeplinesc următoarele cerinţe: au fost obţinute prin metode de producţie ecologică;au făcut obiectul inspecţiei pe tot parcursul ciclului de producţie, preparare şi comercializare;au fost produse sau preparate de operatori de produse agroalimentare care au fost supuse controlului de către organismele de inspecţie şi certificare acreditate;sunt ambalate şi transportate la punctul de comercializare în ambalaje închise.

Alimente EcologiceConcluzii: A produce ecologic înseamnă a respecta anumite reguli de exploatare agricolă ecologică. Ele acoperă toate etapele producției ecologice și se bazează pe o serie de principii esențiale, printre care: interzicerea utilizării organismelor modificate genetic (OMG), a radiațiilor ionizante, a îngrășămintelor artificiale, a erbicidelor și a pesticidelor;De asemenea, este interzisă utilizarea hormonilor și este restricționată utilizarea antibioticelor în fermele de creştere a animalelor/păsărilor, care pot fi folosite numai pentru a asigura sănătatea animală, atunci când este necesar. Etichetarea produselor ecologice se face cu respectarea următoarelor reguli: numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată; numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare;condiţiile de păstrare; termenul minim de valabilitate; interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de alte produse. Agricultura şi producţia agroalimentară ecologică vor putea contribui la relansarea agriculturii româneşti şi a celorlalte sectoare ale economiei, punând şi bazele unei dezvoltări durabile.

„Cu privire la atributul ecologic al unui aliment, trebuie să dăm dreptate specialiștilor: caracterul ecologic al producerii unui bun alimentar (materie primă, semifabricat, produs finit) implică acele abordări care ilustrează grija pentru natură: cruțarea resurselor neregenerabile, neepuizarea resurselor în general, grija pentru generațiile viitoare, păstrarea naturaleței activităților umane etc. Firește, aceste deziderate sunt apreciate de toată lumea, dar viața îl obligă pe fiecare să caute maximizarea profitului, a stării de bine, satisfacție sporită și tot așa. Iar când ne cercetăm propriul statut de consumator, constatăm că fiecare ne plictisim de ceea ce avem/consumăm și ne trezim mânați tot timpul de „nevoia de altceva“. Relația dintre ecologic și aditivi nu presupune excluderea aditivilor! Alimentele contemporane au obiectiv nevoie de aditivii de bază (prezentare organoleptică, extensia termenului de păstrare ș.a.)”  Prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE Bucureşti.

 

Toţi ceilalţi vă îndeamnă să citiţi eticheta, experţii APC vă ajută să înţelegeţi informaţiile de pe etichetă. Deşi pare simplu a citi o etichetă, foarte mulţi consumatori nu reuşesc să înţeleagă şi să coreleze informaţiile afişate de producători pe acea bucată de hârtie, de cele mai multe ori minusculă, care este cunoscută sub denumirea de etichetă. De asemenea, majoritatea covârşitoare a consumatorilor se uită la lista de ingrediente şi termenul de valabilitate/data limită de consum. Din păcate, sunt foarte puţini consumatorii care înţeleg informaţiile de pe eticheta unui produs alimentar, care cunosc semnificaţia unor certificări/inspecţii realizate de către terţi asupra produsului respectiv, care se uită cu atenţie la declaraţia nutriţională a produsului, la recomandările producătorului cu privire la temperatura de păstrare a alimentului, la timpul în care poate fi consumat după deschiderea ambalajului şi unde poate fi păstrat după desigilarea produsului, la recomandarea de consum/preparare a alimentului. Numai ţinând cont de toate informaţiile afişate pe etichetă putem să beneficiem de calitatea şi avantajele aduse prin consumul acelui aliment.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte Asociaţia Pro Consumatori