Irina Cristina Țenu Speranța e o clepsidră obosită
De întoarcerea continuă a gândului nesfârșit
Neplecat în fața timpului călău de secunde
Pacea din suflet nu-și găsește calea
Pierdută în tumultul bătăilor de inimă
Se simte sufocată de neliniștea vieții
Pașii amețiți de vremurile incerte
Greșesc drumul și rătăcesc…
Prin toamna sosită nechemată
Și frigul amintirilor grele
Inima? Inima bate la ușa rațiunii
Ce-i arată mereu aceeași cale
Cea cu sens unic
