Irina Cristina Țenu 
A explodat tăcerea prin rosturile vieții,
Durerea urlă obosită pe căile pustii,
Pe strada de-altădată e secetă de pași,
Prin adieri bătrâne răsuflă greu trăirea,
Palida pasăre rănită își strigă amintirea.
Privirea se îneacă în lacrima zării,
Timpul se dezbracă de secunde,
Tiptil s-ascunde în adâncul mării
De sfârșitul visurilor muribunde.
Ne-afundăm cu toții în neputință,
Călăii morții să fim, nu-i cu putință,
Efemerul ne-a aruncat în pocăință
Să renaștem din cenușă prin căință.
