În țipătul primăverii
O umbră roșiatică
Mi se-agață de suflet
Și execută în el un triplu salt perfect.
Necunoscuta atletă se unduiește în gând,
Rotiri în timp execută prin mine
Și chipul și-ascunde în adâncul confuz.
De-ar fi arbitru să-i fiu, un 10 perfect să îi dau,
Nu pot, nu-i cunosc al său nume.
Pașii săi mărunți, delicați,
Trupul său zvelt, țărm rătăcit de mult,
Privirea sa, flacără nestinsă,
Glasul său, răsărit nemuritor
Îmi pictează cu pasiune în zbor
Chipul curcubeic de care mi-e dor.
Lasă un răspuns