Iubirea care ai fost

Iubirea

În liniștea strigătului mut,
Se zbat eternități flămânde
După un gând și un vers râvnit
De cerul din mine, de-un albastru
Infinit, ce-și ascunde cicatricile
În jertfa timpului ce-și odihnește
Aripile obosite pe petala libertății
De care s-a îndrăgostit subit.
Ce parfum de viață fără de moarte,
Ce zvâcniri în delir ale iernii
Ce-a desfrunzit anotimpul înflăcărat
Din mine.
Cunosc acest tablou.
E pictat de-o șoaptă,
De-un vis ce-așteaptă să-l ating, în joacă,
Când iubirea mă provoacă.
Dar tu nu știi. Și tot vii,
Zeu al iubirii devii.
Îmi înfrunzești tăcerea
Cu versuri albe prin nopți dalbe,
Aievea îmi vorbești despre-o iubire
În care ești…
Și mă îndemni în vers
Să îți pictez iubirea care
Ai fost, dar nu mai ești.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *