Adierea privirii tale încă umblă prin suflet

Adierea privirii tale încă umblă prin suflet,
Aleargă bezmetică, se ascunde de neobosita clepsidră
Ce vrea s-o cuprindă, s-o unească cu 
Timpul, împreună să treacă, să se scurgă
Precum nisipul auriu prin mâinile reci,
Părăsite de atingerea iubirii.
Adierea vicleană se unduiește și se pitește
Prin adâncurile lipsite de lumina pasiunii.
Timpul trece, o lasă să zacă,
Nepăsător la deznodământul trist.
Trupul fremătând în îmbrățișarea primăverii,
Tace. Așteaptă zâmbind cerului azul,
Să se ivească nu zorii, ci atingerea buzelor
Calde. Ascultă țipătul păsărilor ce-și întind
Aripile peste marea lipsită de zgomotul
Valurilor ce-au amuțit de dor.
Vântul nu mai adie, nu le mai mângâie,
La viață să le readucă.
Totul e tăcere, doar adierea privirii din mine
Încă se zbate, încă răsuflă, vrea dreptate,
Vrea să trăiască în armonie cu ochii
Ce se fac că nu văd marea rămasă fără valuri
Și vântul ce-a pierit fiindcă n-a mai fost iubit.

Cuvintele de luni…un joc în care mă prind pentru a crea povești nemuritoare. S-au mai prins în jos și alte colege și au scris, jucându-se cu clepsidră, dreptate, ai armonie.

Dacă și ție îți place să te joci cu fel de fel de cuvinte, săptămâna viitoare te poți juca cu: răsărit, apus, fragmentat. Spor la scris!

A doua poveste de neadormit

Clepsidră