Frânturi de cuvinte
Se ascund printre necuvinte.
În mine tăcerea se luptă cu sine.
Ar bea și-o cafea, dar n-are cu cine.
Tăcerea e tristă, mi-e milă de ea,
Cuvinte din mine să rupă ar vrea!
O viață ea are, și vrea să și-o dea,
Să devină discurs, spus, pe parcurs.
Și totuși, aș vrea, să-i ofer o cafea,
Să-i permit să-i simtă minunatul parfum,
Să o las să-i savureze gustul de catifea,
Să tragem amândouă, din țigară, un fum.
O viață avem, o trăim minunat!
Eu prin cuvinte, tăcerea prin mine.
Adunăm clipe, nu vrem să se termine,
Bem o cafea, savurăm ce ne este destinat.
La o cafea…cu tăcerea m-am prins în jocul Cuvintele de luni, un îndemn de a scrie, pentru simpla noastră plăcere și din respect pentru cuvânt. Un joc minunat, menit să ne testeze creativitatea. Din dragoste de cuvânt am savurat o cafea cu parfum de viață. De fapt, m-am prins într-o horă a simțirii alături de: cafea, viață, parfum.
S-au mai prins și alți colegi în această horă și au scris:
Cafea cu parfum de amintiri din altă viață
O altfel de carte
[…] La o cafea… cu tăcerea […]
Ce frumoase versuri! „Tăcerea e tristă, mi-e milă de ea” mi se pare cel mai sublim vers!
Multumesc mult, Eva!
Of, tare des stau și eu la șuetăc cu tăcerea… Minunate versuri!
Multumesc mult! E singura care nu comentează când nu-i convine ceva.
Versurile tale m-au facut sa inteleg ca Tacerea ne e cea mai intima prietena, care ne insoteste toata viata.
Ma bucur!
[…] La o cafea…cu tăcerea […]