Irina Cristina Țenu Ai plecat și ți-ai lăsat iubirea
în sufletul meu deschis inimii tale.
N-ai zis nimic.
Te-ai lepădat de ea,
și ai plecat luând cu tine
doar timpul și clipele sale.
Poate nu știi, poate nu-ți pasă,
Sufletul meu însă te-așteaptă
să vii să-i dăruiești inima ta.
Ai plecat și ți-ai lăsat,
la colț de stradă,
amintirea prin timp rătăcită.
Te caută prin foșnet de frunze moarte,
și încearcă să-nțeleagă
ticăitul ceasului care-i trezește
dragostea pribeagă.
Ai plecat și ți-ai lăsat gândul
printre cuvinte așezate pe o foaie de hârtie
(de)vreme îngălbenită.
Ai plecat și ți-ai lăsat
umbra chipului pe frunza veșnic verde
a sufletului meu.
Ai plecat și ți-ai lăsat
nostalgia clipelor moarte,
prin păduri de sentimente curate.
Pasul meu le calcă, ele nu mai simt durerea.
Le privesc cum dorm, îmbrățișându-le tăcerea.
Ai plecat…distanța pe noi acum ne desparte.
Imi place tare mult cum scrii! Felicitari pentru frumoasele versuri!
Multumesc mult!
Scrii foarte frumos. Versurile tale sunt pline de sensibilitate.
Multumesc mult!
„nostalgia clipelor moarte,
prin păduri de sentimente curate.”
Cat de frumos… cat de frumoase!
Ganduri, cuvinte din adancuri scoase…
Multumesc din suflet! Ai ghicit. Sunt ganduri din adancuri scoase.
Foarte frumoasa poezia ta! Se vede ca ai talent, sa ne mai arati si altele.:)
Multumesc frumos! O sa va mai arat! 🙂