S-a scuturat copacul de speranță,
S-a îmbrăcat în flori de gheață,
Eu le-am cules cu aroganță,
Din ele mi-am făcut o cunună măreață.
S-a scuturat iubirea printre pașii rătăciți
Pe drumul uitării dintr-un timp prescris,
O caută inima cu ochii ațintiți
Pe fereastra dorului mereu scris.
S-a scuturat și gândul de amintiri trezite
De viscolul de vise din paradisul pierdut,
Și a luat calea lacrimilor stârnite
De suspinul tăcut.
Lasă un răspuns