Strigătul verii

S-aude vocea verii
Pe drumul anotimpurilor
Ce vin și se duc.
Mă strigă.
Tresar, și rog timpul
Să se oprească nițel din zbor,
Să-și odihnească
Ale sale aripi ce fâlfâie neîncetat,
Și să-mi mai lase vara.
Dar rugămintea mea e în zadar.
Timpul tot zboară,
Vara-mi răpește,
Sufletul mi-l răcește,
Copacii mi-i golește.
Ce jale,
Ce dor,
De soare zâmbind,
De păsări cântând
În zori dimineața,
De pomi înfloriți,
De frunze trăind
Of, mă părăsește iar vara,
Mă îmbrățișează iar toamnă,
Și îmi așterne la picioare
Un covor de frunze arămii
Și în suflet doar gânduri pustii
Ce îmi șoptesc în tăcere
Să accept ceea ce timpul îmi oferă.